Pe 16 iulie 1997, indicele Dow Jones Industrial Average a închis la 8.038,88 puncte, depășind pentru prima dată în istorie pragul psihologic de 8.000. Wall Street sărbătorea. Trecuseră doar cinci luni de când indicele urcase peste 7.000, iar viteza cu care se acumulau miile de puncte începea să pară nefirească chiar și pentru cei mai optimiști traderi.
Cinci mii de puncte în doi ani și jumătate
Ca să înțelegi anvergura momentului: în noiembrie 1995 Dow-ul abia trecuse de 5.000. În mai puțin de doi ani și jumătate, indicele adăugase încă 3.000 de puncte, o performanță pe care generațiile anterioare de investitori nu o cunoscuseră. Economia americană mergea excelent — șomajul coborâse spre 4,8%, inflația era ținută în frâu, iar Rezerva Federală condusă de Alan Greenspan menținea dobânda de referință la 5,5%, după o singură majorare în martie 1997.
Ce nu știau investitorii atunci era că se aflau la începutul celei mai spectaculoase bule speculative din secolul XX. Greenspan avertizase deja, în decembrie 1996, despre "exuberanța irațională" a piețelor. Nimeni nu l-a ascultat. Banii curgeau spre acțiuni tehnologice, fondurile mutuale atrăgeau sume record de la americanii obișnuiți, iar ideea că bursa poate doar să urce devenise aproape religie. Peste câteva săptămâni, în octombrie 1997, criza asiatică avea să dea primul semnal serios de nervozitate.
Cum a devenit bursa un sport național
Momentul de la mijlocul lui 1997 a marcat trecerea investiției la bursă dintr-o preocupare de nișă într-un fenomen de masă. Tot mai mulți angajați americani își puneau economiile de pensie în planuri 401(k) legate de indici bursieri. Canalele de televiziune financiară transformau cotațiile în spectacol. Dow-ul avea să atingă 9.000 în 1998 și 10.000 în martie 1999, înainte ca bula dot-com să explodeze în 2000 și să șteargă ani de câștiguri.
