Pe 17 august 1998 guvernul rus a anunțat că nu-și mai poate onora datoria internă și că lasă rubla să se prăbușească, iar în zilele următoare, culminând cu 21 august 1998, piețele emergente din întreaga lume au intrat în panică. Rubla a pierdut peste 70% din valoare în câteva săptămâni, iar Moscova a suspendat plățile pentru aproximativ 40 de miliarde de dolari în obligațiuni GKO. Investitorii care credeau că o putere nucleară nu poate da faliment au aflat pe pielea lor că se înșeală.
O economie ținută în viață cu împrumuturi de la FMI
Rusia post-sovietică arăta bine pe hârtie și dezastruos în realitate. Randamentele la titlurile de stat GKO ajunseseră la peste 100% pe an înainte de colaps, semnul clar că nimeni nu mai avea încredere în capacitatea statului de a-și plăti datoriile. FMI aprobase în iulie 1998 un pachet de salvare de aproape 22,6 miliarde de dolari, dar banii s-au evaporat în câteva săptămâni fără să oprească hemoragia. Prețul petrolului, coloana vertebrală a bugetului rus, scăzuse sub 12 dolari barilul, sufocând veniturile statului.
Ce nu vedeau mulți investitori occidentali era cât de fragil devenise întregul eșafodaj. Băncile rusești împrumutaseră în valută și investiseră în titluri denominate în ruble, un pariu care funcționa doar atâta timp cât cursul rămânea stabil. Când a cedat, a luat cu el tot sistemul bancar.
Efectul de domino care a doborât Long-Term Capital Management
Șocul nu a rămas în Rusia. Fondul american Long-Term Capital Management, condus de laureați Nobel și considerat invincibil, a pierdut circa 4,6 miliarde de dolari în câteva săptămâni și a fost salvat printr-o intervenție coordonată de Federal Reserve în septembrie 1998, ca să nu prăbușească întregul sistem financiar. A fost momentul în care lumea a înțeles că un fond de hedging suficient de mare devine risc sistemic.
