Pe 4 octombrie 2012, Deutsche Telekom și MetroPCS Communications au anunțat un acord care avea să schimbe harta telecomunicațiilor americane. T-Mobile USA, filiala germanilor, urma să fuzioneze cu MetroPCS într-o tranzacție prin care acționarii MetroPCS primeau 1,5 miliarde de dolari în numerar plus 26% din compania combinată. Deutsche Telekom rămânea cu 74%. Pentru un operator care tocmai fusese refuzat la altar de AT&T, era o întoarcere spectaculoasă.
Un operator rămas fără pretendent
Cu doar un an înainte, în 2011, AT&T încercase să cumpere T-Mobile USA pentru 39 de miliarde de dolari. Autoritățile antitrust americane și Departamentul de Justiție au blocat afacerea, considerând că ar fi redus prea mult concurența pe o piață deja dominată de Verizon și AT&T. Deutsche Telekom a încasat o taxă de reziliere uriașă, aproximativ 4 miliarde de dolari în numerar și spectru, dar rămânea cu o problemă: o filială americană care pierdea abonați trimestru după trimestru.
MetroPCS era, în schimb, un jucător agil pe segmentul prepaid, cu aproape 9 milioane de clienți și o rețea LTE lansată devreme. Investitorii din acel moment nu aveau prea multă încredere în T-Mobile. Poziția a patra pe o piață cu patru operatori mari părea un loc în care companiile se sting încet. Puțini anticipau că fuziunea avea să devină rampa de lansare pentru una dintre cele mai agresive strategii comerciale din industrie.
Nașterea strategiei Un-carrier
Tranzacția s-a finalizat în mai 2013, iar noua companie a intrat la bursă sub simbolul TMUS. Aici intervine partea interesantă. Sub conducerea lui John Legere, T-Mobile a lansat strategia Un-carrier: a eliminat contractele pe doi ani, a introdus upgrade-uri frecvente și a preluat facturile celor care voiau să schimbe operatorul. Scara adusă de MetroPCS și spectrul suplimentar au făcut aceste mișcări posibile.
