money.ro
Piețe financiaremoney.ro

John Griffiths: Majorarea vânzărilor este mai importantă decât creativitatea campaniilor

Publicat la 26.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
John Griffiths: Majorarea vânzărilor este mai importantă decât creativitatea campaniilor

“Cred că este vorba, mai degrabă, despre o schimbare de stare, de atitudine în publicitate. Vorbim despre un consumator prudent, dar nu despre unul cu buzunarele goale”, spune acesta. El a mai explicat că, la fel ca în Marea Britanie, şi în România, recesiunea face clienţii mai pragmatici. Vor să vadă o conexiune între cheltuieli şi vânzări - lucru greu de observat din măsurarea publicităţii.

“Cel mai bun lucru pe care o agenţie îl poate oferi clientului, în 2009, este asistenţa în a găsi pentru ce să cheltuiască mai bine acei bani. Creşterea afacerii clientului a devenit mai importantă decât câştigarea de premii pentru creativitate”, a declarat acesta. Totuşi, Griffiths a explicat că acest lucru nu înseamnă că advertisingul trebuie să fie plictisitor, dar recesiunea îi face pe clienţi să se axeze pe ceea ce este esenţial, iar agenţiile trebuie să se focuseze pe nevoile clienţilor, nu pe ale lor. În ceea ce priveşte piaţa de publicitate la nivel european, John Griffiths consideră că aceasta este statică. “În Europa de Vest sunt factori diferiţi care au impact asupra acestei pieţe, ceea ce înseamnă, aici, o cădere mai uşoară. Însă e o piaţă plată şi n-avem nicio indicaţie despre când s-ar putea sfârşi această situaţie”, a explicat acesta.

Potrivit lui Griffiths, există câte o recesiune la fiecare opt-zece ani: “În publicitate, recesiunea e o afacere foarte simplă. Principalul cost sunt salariile, aşa că o companie trebuie să renunţe la oameni repede, dacă pierde bani. Problema este că, de-a lungul pe timp de criză, nu sunt angajaţi aproape deloc tineri şi nimeni nu face traininguri”. Prin urmare, spune acesta, atunci când “vremurile bune” se întorc, agenţiile caută oameni care au avut job şi care au un CV solid: “Salariile cresc pentru cei cu experienţă, iar angajatorii încep traininguri, chiar la timp pentru următoarea perioadă dificilă, din punct de vedere economic”. John Griffiths are peste 20 de ani de experienţă în publicitate, în agenţii multinaţionale din Londra. Totodată, specialistul susţine traininguri şi workshopuri în cadrul unor organizaţii de profil precum Institute of Direct Marketing, APG - The Account Planning Group London, Independent Consultants Group sau Market Research Society.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite