Câtă încredere aveți dumneavoastră, cel care ați început să citiți aceste rânduri, în Justiția din România? Sunteți sigur(ă) că, în cazul în care ați avea o cauză supusă judecății unei instanțe, iar partea adversă ar fi o persoană influentă sau, de ce nu, însuși statul, soarta procesului ar fi hotărâtă exclusiv de probele administrate?
Pornind de la aceste întrebări, ar trebui să ne evaluăm șansele de a prinde un viitor mai bun în țara în care ne‑am născut. Și asta pentru că fără o Justiție corectă nu vor funcționa nici economia și nici societatea, în ansamblu.
După Cicero, „Justiția este gloria încoronată a virtuților". Virtutea este definită în dicționare ca integritate morală, forță prin care omul tinde către bine și frumos. Vi se pare cumva că această forță își face simțită prezența în spațiul public românesc?
În ultimele luni s‑a văzut limpede cât anume cântăresc interesele naționale în comparație cu cele de grup. Politicienii au bătut aproape zilnic recordul iresponsabilității, târând într‑un joc murdar instituțiile fundamentale. Mai grav este că și instituțiile au marșat, prin reprezentanții lor cu trecutul înnegurat de complicități politice. Scandalurile din jurul Curții Constituționale și Consiliului Superior al Magistraturii au generat deja tulburări funcționale durabile în organismul democrației românești.
Acum, frica s‑a cuibărit din nou în inimile slujitorilor de rând ai zeiței Themis. Dacă din înalte foruri se aude ecoul judecătorilor care invocă teama de pușcărie în luarea unor decizii, conceptele independenței și inamovibilității magistraților se chircesc în fața puternicilor zilei.
Dar să trecem în revistă câteva dintre momentele caniculare ale lunii lui Gustar, cu tot cu fiorii perspectivelor „răcoroase".
La 2 august, Curtea Constituțională amână luarea unei decizii privind Referendumul pentru demiterea președintelui, până când Guvernul îi va trimite listele de alegători. La 6 august, Curtea Constituțională transmite o așa‑zisă erată Monitorului Oficial, cerându‑i să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase la 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis. Preşedintele Curții, Augustin Zegrean, a precizat că a solicitat Guvernului listele electorale permanente în care sunt cuprinși toți cetățenii români cu drept de vot, inclusiv cei cu domiciliul în străinătate.
De aici se declanșază un alt șir de scandaluri și frământări interne, care au ciuruit, vorba știm‑noi‑cui, și mai tare buzunarele cetățenilor. În paranteză fie spus, la 3 august, leul a înregistrat un nou minim istoric – 4,6481 pentru un euro. Nervozitatea generală a luat proporții nemaiîntâlnite din anii '90, iar presa germană a pus repede diagnosticul: „România a luat‑o razna" (Deutsche Welle, 14 august).
Între timp, judecătorii Curții Constituționale – percepută în mod greșit ca parte a sistemului judiciar – intră în pielea vedetelor hollywoodiene și se întrec în declarații. Sobrietatea și, odată cu ea, credibilitatea instituției se năruie brusc. Televiziunile contribuie și ele din plin la „tocarea" Curții (deseori justificat, alteori dubios), cot la cot cu politicienii.
La 21 august vine și decizia îndelung așteptată: Referendumul este invalidat. Scandalul continuă, cu extensii nebănuite chiar în plenul Curții.
Însă până la invalidarea Referendumului, nici procurorii n‑au ratat ocazia de a ieși în evidență. Parcă tot pentru a întări bănuiala că bagheta politicului este singura care mișcă lucrurile într‑o țară plictisită de ea însăși. Anchetele privind votul din 29 iulie și stăruința, demnă de cauze mai bune, în a demonstra fraude masive au zădărnicit eforturile din anii trecuți de a arăta lumii funcționalitatea Justiției autohtone. Și, fiți siguri, cine a trebuit să vadă asta a văzut deja. Ce om de afaceri întreg la minte și‑ar aduce banii, mai ales în vremuri de criză, într‑o astfel de țară?
Una dintre ultimele palme aplicate, la înghesuială, pe obrazul nefericitei Themis, a venit din direcția CSM, garantul independenței justiției, potrivit Constituției. Din lipsă de cvorum, învestirea noului ministru al Justiției a fost tergiversată. Asta după ce un membru al Consiliului a evocat, și el, spectrul închisorii.
Între amenințările cu pușcăria și balamucul politic, România reală a asudat bătând pasul pe loc și s‑a îndatorat de la o zi la alta. A ajuns să fie și mai puțin atractivă economic pentru o Europă cu propriile angoase. Parteneri cândva tradiționali, precum China și țările Americii Latine, parcă nici nu mai există pentru noi. Suntem prea ocupați de imaginea noastră la Bruxelles și de firmanul lui José Manuel Barroso.
George Rădulescu, Senior Editor la televiziunea The Money Channel, are 13 ani de experiență ca jurnalist. A publicat volumele „Un secol cu Neagu Djuvara" și „În căutarea României pierdute".



