Mai multe organizații civice au protestat vineri seară în fața Instanței Supreme, solicitând demiterea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea. Protestatarii o acuză pe aceasta că ar fi afectat lupta anticorupție, ar fi politizat Consiliul Superior al Magistraturii și ar fi ignorat opiniile magistraților în decizii esențiale pentru sistemul judiciar. În mesajele publice, organizațiile indică și o serie de hotărâri extrem de contestate, printre care rejudecarea dosarului lui Mario Iorgulescu, achitarea definitivă a fostului ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, precum și eliberarea unor foști oficiali condamnați pentru fapte de corupție, precum Sebastian Vlădescu și Ionuț Costea.
Protestul, intitulat „Ce face Lia cu Justiția din România? – Vrem revocarea apărătoarei corupților”, a reunit zeci de participanți care au scandat mesaje precum „Justiție, nu prescripție”, „Judecați, nu mai amânați” și „Magistrați independenți, nu obedienți”. Manifestanții i-au cerut și președintelui Nicușor Dan să participe constant la ședințele CSM, pe care îl consideră parte esențială a mecanismelor de control și echilibru din justiție.
Într-o declarație publicată de organizatori, aceștia subliniază că România nu poate accepta ca instanța supremă să fie condusă de o persoană asociată „ani de zile cu controverse, presiuni și blocaje”. Potrivit lor, numirea Liei Savonea reprezintă „simbolul capturării justiției” de un grup cu influență politică și cu conexiuni în zona corupției la nivel înalt.
Organizațiile civice enumeră o serie de motive pentru care cer revocarea acesteia. Printre acuzațiile centrale se numără sprijinul acordat unor modificări legislative care, în opinia lor, ar fi slăbit activitatea DNA și ar fi favorizat inculpații cu resurse și legături politice. De asemenea, Savonea este acuzată că a transformat CSM într-o instituție cu orientare politică, reprimând vocile critice și marginalizând magistrații considerați reformiști.






