La Iași, bolnavii se agață de asistente implorând să nu fie lăsați să moară
Publicat la 23.10.2020, 13:25:43
Se vorbeşte tot mai des despre Burnout (sindromul epuizării profesionale) şi ceea ce este mai trist este faptul că, se pare, nu s-a parcurs nici măcar jumătate din lungul drum pe care ni l-a trasat această pandemie. Pentru că, pe lângă componenta fizică, a început să se instaleze şi componenta emoţională. Mult mai răvăşitoare, pentru că nu te poţi recupera doar prin odihnă.
„Vorbeam cu un psiholog şi îmi spunea că oamenii (cadrele medicale –n.r.) îşi modifică, efectiv, profilul psihologic. Mai ales cei din secţiile de terapie intensivă. Asistente medicale de pe reanimare mi-au povestit cum pacienţi care abia mai respirau s-au agăţat de echipamentul lor, implorându-i să nu-i lase să moară. Dar, din nefericire, acel lucru se întâmpla, uneori, la doar câteva minute după acel moment. Este traumatizant. Îţi faci datoria, eşti cadru medical, dar eşti şi om şi nu are cum să nu te afecteze“, dezvăluie Iulian Cozianu, preşedintele Sindicatului Sanitas Iaşi, dramele prin care trec unele cadre medicale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
