La mulți ani, Zoia Alecu, nonconformista artistă polivalentă, solistă, textieră, cantautoare, care astăzi împlinește 70 de ani!

La mulți ani, Zoia Alecu, solista ce a reușit să ducă în anii comunismului, în occident, muzica românească

O voce recognoscibilă, reper al muzicii românești, o prezență scenică romantică și o personalitate care a știut, timp de jumătate de secol, să rămână liberă, autentică și fidelă  stilului său anume. În mișcarea folk din România au existat câteva femei care au reușit să atingă publicul prin mesaj, atitudine și muzică. Zoia Alecu este, fără îndoială, una dintre ele.De-a lungul a mai bine de jumătate de secol,

a fost și este o personalitate remarcabilă, un profesionist desăvârșit și o apariție a cărei stil inspiră.

Zoia Alecu a urcat pentru prima dată pe scenă la doar 12 ani, iar la 16 ani, a fost descoperită, la o petrecere de familie, de Florian ”Moțu” Pittiș și Doru Stănculescu, cel care i-a devenit ”naș muzical”. A fost momentul care i-a confirmat drumul. Lansarea oficială a avut loc în 1973, la celebrul Club A, un spațiu emblematic pentru cultura din România anilor comunismului.

De la folk la rock și înapoi, un periplu de 50 pe scenă. Prima chitară cumpărată din donat sânge

„Am început cu folk, în 1973 am continuat cu rock și m-am întors la folk. Un periplu de 50 de ani de stat pe scenă. Zic eu, cu onoare”, spune artista despre propria poveste, una a sacrificiilor. La 16 ani, a adunat bani pentru prima chitară din donări repetate de sânge – un detaliu care spune totul despre determinarea ei. A început să compună piese folk pe versuri proprii, iar inspirația o găsea adesea în locuri simple, dar încărcate de emoție. „Îmi plăcea să scriu versuri în parcul Groapa Leilor, de pe Kiseleff”, își amintește artista. Un capitol important din cariera

este legat de legendarul grup pop-rock Sfinx (ulterior Sfinx Experience), alături de care a fost solistă timp de 20 de ani. Din 1986, a avut privilegiul să fie inclusă la numeroase turnee în Occident, ducând muzica românească pe scene din Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Belgia, Olanda, Austria și Germania.

La mulți ani, Zoia Alecu- 70 de ani de viață și 50 de muzică
La mulți ani, Zoia Alecu- 70 de ani de viață și 50 de muzică

”Mi-am zis că dacă Dumnezeu a făcut risipa asta de haruri cu mine, să scriu versuri, să compun muzică, să cânt, e de datoria mea să fac tot ce se poate cu ele. Să le împart cu publicul. O văd ca pe o datorie karmică”, spune artista care s-a reinventat reîntorcându-se în lumea folkului unde activează de mai bine de 20 de ani..