La poker ca şi în investiţii începătorii fac aceleaşi greşeli fatale

Investitorul de tip „cartofor“ îşi alimentează speranţa „chitului“,  amăgirea potrivit  căreia câştigurile viitoare vor acoperi pierderile actuale.

„Iluzia îl va determina să menţină pierderile prea mult (adică să păstreze acţiunile perdante prea mult), sau să vândă prea repede plasamentul care îi aduce în câştig“, spune Adrian Mitroi, CFA şi director executiv la MKB Nextebank.

„La fel, şi neasumarea de risc este... cel mai mare risc“, adaugă, paradoxal, Adrian Mitroi. Abrevierea CFA vine de la recunoaşterea amercicanilor de la Chartered Financial Analyst Institute.

Fuga de risc poate fi la fel de păgubitoare ca şi riscul însuşi

Cea mai bună dovadă ne-o oferă perioadele istorice, ca şi cea pe care o trăim în aceşti ani, în care băncile nu mai plătesc nici măcar preţul inflaţiei pentru banii pe care ni-i învîrt aproape exclusiv in profitul lor.

O bancă nu plăteşte în prezent mai mult de 2% dobândă la euro, decât dacă este în mare foame, dar câştigă mai mult decât dublu, plasând sumele în euro pe care i le dau depondenţii în obligaţiuni ale Guvernului.

Adică Guvernul va plăti cu impozitele noastre dobânda la depozitele noastre din bănci, dar va plăti şi profitul băncilor. Cel mai bine ştiu asta  bancherii.

Prima regulă pe care investitorul obişnuit o învaţă pe cont propriu, pe propriul buzunar sau pe propria piele este că „piaţa nu are prea multă consideraţie pentru nevoia lui imperioasă de a face bani repede. Cum natura umană este, în general, imună la învăţare, investitorii uită repede şi nu prea reţin învăţăminte din experienţa lor financiară sau a altora“, constată directorul MKB Nextebank.

Bancherul consideră că trăsătura cea mai păgubitoare a începătorului este lipsa de disciplină. Investitorii „cel mai puţin raţionali au (re)confirmat lipsa de disciplină, pe nenumăratele corecţii şi reveniri ale bursei din perioada recesiunii mondiale“.

Adică investitorii nu şi-au propus nişte praguri limită de preţ la care să vândă sau să cumpere nişte titluri. Este cea dintâi cerinţă pentru a avea o disciplină de investitor. Sigur că pragurile respective nu trebuie turnate în beton armat, dar nici excesiv de flexibile nu se cuvine să fie.

Pe de altă parte, duce la pagubă şi frica jucătorului de poker care pierde numai din faptul că „aruncă sistematic din prima cărţile“ şi nu mizeată deloc pe nici o combinaţie probabil câştigătoare.

Bancherul: „La fel pierde investitorul care, de exemplu, rămâne în proporţie prea mare pe lichidităţi, în bani cash, chiar în timpul unei creşteri bursiere susţinute“.

Cei cu mai puţină aversiune la risc au o altă abordare specifică jucătorului de poker, de data aceasta prea nerăbdător. „Este o eroare recursivă (care se repetă, n.r.) în perioada incertă a crizei curente. Îndrăzneţul are determinarea pentru a adăuga riscul investiţiilor bursiere la portofoliile averilor individuale, chiar dacă straşnic avariate de o putere de cumpărare a veniturilor în scădere. Ca să nu mai vorbesc despre corecţia imobiliară (preţurile activelor pe care vrea să la vândă este în scădere, dar nu şi ale acelora pe care doresc să le cumpere)“, observă Adrian Mitroi.

Acestea este profilul celui care îşi încearcă norocul în investiţiile bursiere; dar este perdant pentru că „artunci când îşi asumă acest risc, o face ori prea repede, ori prea târziu; iar când o face corect şi la timp, riscă prea puţin capital“, analizează directorul MKB Nextebank.

Cand este recomandabil pentru un "economisitor" sa devină investitor?

Manualele spun că piaţa bursieră cotează titlurile ca rezultantă a interacţiunii dinamice dintre datele economice obiective, construcţiile intelectual şi informaţionale subiective ale analiştilor dar şi sensibilitatea emoţională şi psihologică a investitorilor.

Pe această linie bancherul nostru dezvoltă o adevărată pledoarie pentru echilibru:

„În acest caleidoscop de influenţe, raţiunea intervine pentru a ghida comportamentul şi acţiunile jucătorului pe piaţă, pentru a înţelege reţeaua de interese şi compromisuri economice manifestate în cadrul bursei, dar şi pentru a menţine un status emoţional stabil, confortabil şi lipsit de contradicţii emoţionale pentru investitor.

Această stare psihologică de consonanţă permite intelectului persoanei-investitor să formuleze tactica investiţională care îi pare cea mai fezabilă şi care comportă riscurile cele mai rezonabile, simplu de înţeles şi de administrat şi pe termen mai îndelungat.

O raţiune economică importantă, ce susţine procesul decizional şi acţiunea consecutivă, nu depinde întotdeauna de optimizarea raportului cost/beneficiu, ci de atingerea şi menţinerea stării de echilibru interior şi de consonanţă emoţională a decidentului investitor“.

După care bancherul răsunde la întrebarea din inter-tiltul de mai sus: „atunci cand el se poate acomoda psihologic“

Profilul invetitorului raţional nu exclude emoţia

„Investitorul raţional este cel care foloseşte adecvat şi eficient, atât elemente de analiză economică raţională, cât şi cele de înţelegere a comportamentului propriu şi al celorlalţi.

El reuşeşte să afecteze mai puţin performanţa portofoliului său, decât ar face-o un investitor non-raţional, prea activ din punct de vedere tranzacţional şi uşor influenţabil de evoluţia recentă sau de poziţia curentă a pieţei“, enunţă Adrian Mitroi.

Mai mult, investitorul tipic este cel care foloseşte atât elemente tehnice de analiză financiară, dar şi de evaluare logică a influenţelor de natură socială, de percepţie şi de emoţie.

„El speră că poate obţine randamente optimizate în relaţia cu riscul asumat, la un mod superior, chiar şi faţă de portofoliile statice, de tip buy and hold.

După cum a dovedit-o evoluţia pieţelor financiare din perioada crizei economice, chiar şi aceste portofolii pot conduce la contraperformanţă.

Condiţia: portofoliile trebuie rebalansate proactiv şi la momentul potrivit (buy and sell), prin realocare tactică şi strategică a claselor de active,  investiţională şi de raport ineficient între riscul asumat şi rentabilitatea obţinută“, conchide directorul MKB Nextebank.