”Teilor, lanţul de magazine de bijuterii de lux, cu prezenţă în regiunea Europei Centrale şi de Est, îşi continuă expansiunea internaţională prin deschiderea celui de-al patrulea său magazin din Ungaria. Acesta are o suprafaţă totală de 150 mp, fiind cel mai mare magazin Teilor de până acum, şi este situat în Budapesta, precum celelalte trei magazine ale reţelei din această ţară”, anunţă compania.
Noul magazin Teilor este situat în Westend Shopping Center, acesta fiind centrul comercial cu cel mai mare trafic din Budapesta, precum şi unul dintre cele mai importante mall-uri la nivelul regiunii Europei Centrale şi de Est.
În prezent, numărul angajaţilor din Ungaria este de 16, dintre care patru angajaţi alcătuiesc personalul magazinului nou-deschis.
”Consolidarea brandului Teilor pe pieţele internaţionale este parte din misiunea noastră, aceea de a deveni un brand de lux cunoscut la nivel global. În acest moment, strategia echipei are în vedere concentrarea pe regiunea Europei Centrale şi de Est, aceasta reprezentând prima arie geografică în care ne dorim ca Teilor să devină alegerea clienţilor pentru bijuteriile cu pietre preţioase şi semipreţioase. Integrarea Teilor pe piaţa din Ungaria a fost un proces natural, piesele, design-ul magazinelor şi experienţa pe care o oferim fiind cu adevărat apreciate de către clienţii din această ţară. Ne vom concentra, în continuare, pe consolidarea prezenţei Teilor în Ungaria, cu tot ceea ce implică: un portofoliu de produse şi o experienţă a consumatorului adaptată nevoilor locale, dar aliniată tendinţelor globale”, a declarat Willy Dicu, CEO al companiei.


