"Nu este o idee bună taxarea băncilor, pentru că îi pune în aceeaşi oală şi pe cei care au greşit, şi pe cei care nu au greşit. Mult mai corect mi s-ar părea să se dea o lege nu pentru taxarea băncilor, ci pentru cei care au beneficiat de sprijin bugetar, să nu mai aibă voie să îşi dea dividende acţionarii, bonusuri managerii şi creşteri de salarii salariaţii până când acei bani bugetari vor fi fost înapoiaţi", consideră Lazea.
Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat că acesta reprezintă un punct de vedere personal, nu reprezintă poziţia oficială a băncii centrale.





