Potrivit acestei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului (OUG), "licenţa audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului (Consiliului Naţional al Audiovizualului, n.r.), nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării acordului Consiliului pentru cedarea licenţei nici societatea titulară cedentă a licenţei şi nici societatea cesionară nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat".
OUG modifică astfel articolul 56, alineatul 1 din actuala Lege a audiovizualului, potrivit căruia: "Licenţa audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi cu prezentarea certificatului fiscal al societăţii titulare a licenţei".
Totodată, OUG vine în ton cu o modificare adusă recent Codului de reglementare a conţinutului audiovizual de către membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Astfel, în 28 martie, CNA a adoptat o Decizie de modificare a Codului audiovizual, potrivit căreia "Radiodifuzorii au obligaţia să aducă la cunoştinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în licenţa audiovizuală. Modificări în licenţa audiovizuală pot fi aduse după minimum 1 an de la începerea difuzării serviciului de programe, prelungirea valabilităţii sau preluarea licenţei audiovizuale".
În ultimii ani, membrii CNA au discutat în repetate rânduri despre introducerea unor restricţii în privinţa cedării unor licenţe audiovizuale de la o societate la alta, cedări care în fapt ascund vânzările televiziunilor şi radiourilor respective.
Pe de altă parte, Ordonanţa de Urgenţă publicată vineri în Monitorul Oficial stabileşte reguli stricte pentru achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat, care "nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final".
De asemenea, potrivit acestei Ordonanţe, Consiliul Naţional al Audiovizualului va acorda licenţe audiovizuale de televiziune şi radio doar societăţilor care la data la care le solicită fac dovada că nu au restanţe la bugetul de stat.



