'Bugetul trebuie făcut pe priorităţi, pe strategii şi pe proiecte şi trebuie să existe legi mult mai dure probabil decât în oricare alt domeniu pentru cei care fură din banii pentru sănătate', a declarat ministrul.
El a spus că, printr-o ordonanţă de urgenţă, companiile de stat sau cele în care statul este acţionar trebuie obligate să dirijeze minimum 40% din donaţii şi sponsorizări către domeniul sănătăţii.
'Chiar poimâine o OUG, la propunerea domnului ministru, şi am susţinut cu toată tăria, va apărea o obligaţie ca toate companiile de stat sau unde statul este acţionar să fie obligate să dirijeze minimum 40% din donaţii şi sponsorizări către domeniul sănătăţii. În Codul fiscal care va intra peste două săptămâni în Parlament în dezbatere s-a introdus obligaţia plăţii CASS pentru toţi cei care obţin venituri, indiferent sub orice formă (venituri salariale, dobânzi, pieţe de capital), la un nivel de cinci salarii medii pe economie. S-a scos obligaţia de a plăti acest CASS pentru un venit minim garantat de 700 de lei', a afirmat Darius Vâlcov.
El consideră că nu banii sunt problema în sistemul medical, ci calitatea serviciilor nu a crescut proporţional cu fondurile alocate.


