money.ro
Actualitatemoney.ro

Leul s-a depreciat la 3,18 lei/euro ca urmare a scăderii atracţiei monedelor emergente

Publicat la 06.08.2007, 09:27:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Leul s-a depreciat la 3,18 lei/euro ca urmare a scăderii atracţiei monedelor emergente
Băncile cotau un euro la 3,1720-3,1750 lei în deschiderea şedinţei valutare de luni, cu aproape un ban peste nivelul de vineri seară, iar în prima oră de tranzacţionare leul s-a depreciat încet dar constant faţă de euro, într-un context internaţional nefavorabil monedelor emergente, susţin dealerii.

După deschiderea şedinţei valutare locale, moneda naţională s-a depreciat până la cotaţii de 3,1790-3,1810 lei/euro în jurul orei 10.

"Factorii principali care au contribuit la deprecierea leului sunt ştirile proaste privind piaţa creditelor ipotecare din Statele Unite, evoluţia burselor internaţionale şi a monedelor ţărilor emergente, precum şi restrângerea tranzacţiilor de tip carry-trade (speculative)", a spus dealerul Băncii Comerciale Române (BCR) Narcis Noaghea, pentru NewsIn.

În prezent, yenul este moneda care semnalează apetitul investitorilor pentru tranzacţii speculative de tip carry-trade, în care se împrumută sume în monede cu randament redus (precum yenul sau francul elveţian) şi se plasează banii în monede "emergente" (inclusiv leul), care oferă randamente mai mari. "Yenul se apreciază în acest moment, iar contextul nu este favorabil monedelor emergente", a explicat Noaghea.

Pe pieţele internaţionale, dolarul s-a depreciat până la cotaţii de peste 1,38 dolari/euro, iar în prima parte a zilei de luni, cotaţia monedei americane a oscilat între 1,3771 şi 1,3842 dolari/euro. În jurul orei 10:30, ora României, cotaţia era de 1,3820 dolari/euro.

Dobânzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) în lei erau luni dimineaţă de 4-5% pe an, ca urmare a menţinerii unei lichidităţi mari în piaţa interbancară. Piaţa se aşteaptă ca dobânzile interbancare pe termen scurt să se menţină la un nivel scăzut şi în zilele următoare, în funcţie şi de suma pe care o va atrage banca centrală la licitaţia de luni.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite