Investitorii institutionali cauta investitii lichide pentru ca activitatea lor de tranzactionare sa nu influenteze pretul pietei. Lichiditatea este dificil de masurat cu precizie, aceasta fiind exprimata prin mai multi indicatori diferiti cum ar fi: volumul tranzactiilor, marimea spreadului, media intre pretul cererii si cel al ofertei. In cazul produselor financiare derivate, gradul de lichiditate este in functie si de piata pe care se tranzactioneaza activul de baza. Astfel, instrumentele tranzactionate la bursa, care au ca active de baza marfuri si actiuni, au o lichiditate mult mai mare decat cele tranzactionate pe piata OTC (over the counter), cum este cazul instrumentelor financiare derivate pe instrumente financiare cu venit fix, precum si al celor pe valute.
Lichiditatea confera usurinta relativa cu care investitorii pot sa-si converteasca instrumentele financiare transferabile in bani, fara a inregistra o pierdere semnificativa. De exemplu, investitiile in fonduri de piata monetara si in actiuni listate sunt mult mai lichide decat investitiile in proprietati imobiliare.
Riscul de lichiditate este unul dintre cele mai importante riscuri financiare, deoarece poate aparea atunci cand nevoia de bani lichizi este mai mare si nu exista alte surse. Riscul de lichiditate poate fi prevenit, in primul rand, prin diversificare, deoarece, in cazul in care unul dintre active nu are o lichiditate suficienta, se poate vinde un alt activ pentru a obtine suma necesara.
