Astăzi în istorie, 10 iulie: Jackson ucide banca centrală americană

Pe 10 iulie 1832, președintele Andrew Jackson a semnat un mesaj de veto care avea să lase Statele Unite fără bancă centrală vreme de aproape opt decenii. Ținta lui era Second Bank of the United States, o instituție cu un capital de 35 de milioane de dolari, condusă de bancherul din Philadelphia Nicholas Biddle, care controla o bună parte din creditul și moneda tinerei republici. Congresul votase reînnoirea charterului cu patru ani înainte de expirare. Jackson a refuzat, iar decizia lui a schimbat traiectoria financiară a Americii.

O bancă prea puternică pentru gustul unui președinte

Charterul original al băncii, acordat în 1816, avea o durată de 20 de ani și expira în 1836. Biddle administra depozitele guvernului federal, emitea bancnote acceptate la nivel național și disciplina băncile locale care tipăreau hârtie fără acoperire. Pentru comercianți și investitori, banca aducea o stabilitate rară. Pentru Jackson, era un monopol privilegiat care concentra puterea în mâinile unei elite din Est și ale acționarilor străini.

Henry Clay și Daniel Webster au împins reînnoirea charterului în plin an electoral, convinși că Jackson nu va îndrăzni să se opună înainte de alegeri. Au calculat greșit. Jackson a văzut în bancă un adversar politic și a transformat veto-ul într-o armă de campanie. "Banca încearcă să mă omoare, dar eu voi omorî banca", i-ar fi spus vicepreședintelui său. Puțini investitori din 1832 înțelegeau cât de mult depindea creditul american de acea instituție.

Deceniile de haos monetar care au urmat

Fără o autoritate centrală, Jackson a mutat depozitele federale în așa-numitele "pet banks", bănci de stat loiale administrației. Rezultatul a fost o explozie de credit ieftin și speculație pe terenuri, urmată de prăbușire. Panica din 1837 a măturat sistemul: sute de bănci au dat faliment, iar economia a intrat într-o depresiune care a durat ani. Statele Unite au rămas fără bancă centrală până la crearea Rezervei Federale în 1913. Aproape opt decenii de crize bancare recurente au fost prețul plătit pentru neîncrederea lui Jackson în puterea financiară concentrată.

Independența unei bănci centrale nu e un lux

Povestea din 1832 rămâne surprinzător de actuală. Ori de câte ori un lider politic tratează banca centrală ca pe un adversar de convins sau de subordonat, merită amintit ce a costat America respingerea unei asemenea instituții. Vedem tensiuni similare și azi, când decidenți din diverse țări presează băncile centrale să taie dobânzile mai repede decât o justifică inflația.

Pentru investitorul român, lecția e concretă. BNR nu e populară când ține dobânda de politică monetară ridicată, dar predictibilitatea ei este exact ceea ce protejează leul și randamentele de la BVB de convulsiile pe care Jackson le-a dezlănțuit. O bancă centrală credibilă și independentă nu garantează profituri, însă absența ei garantează haos. Istoria a demonstrat asta cu vârf și îndesat, iar factura a plătit-o economia reală, nu politicienii care au aprins chibritul.