Magret de rata cu salata

Pentru ca, de fapt, iei pieptul si pui partea cu piele grasa in sus si incerci sa o supraveghezi in asa fel ca sa nu se arda. Deci, mare lucru nu-i faci. Si totusi, daca o servesti imediat, e tare. Am crezut multa vreme ca pieptul e de vina, ca‑i rata prea batrana etc. Am incercat sa o bag la cuptor, sa o las multa vreme la foc mic, ca sa se patrunda, dar nimic, tot tare la dinti a ramas. As mai fi incercat o vreme, insa noroc cu prietenul Remus de la Paris, proprietar de restaurant de lux pe Linda Madelaine, Saveurs et Salons dupa numele lui, care mi-a adus invitat odata un “chef”, care m-a invatat smecheria. Dupa ce il prajesti, pieptul trebuie lasat sa se destinda in cuptor, cam 15-20 de minute, la o temperatura joasa, exact asa cum faceam eu, dar fara sa-l prajesc. Ce concluzie trag: ca eram aproape, dar nu stiam ca trebuie sa le fac pe amandoua. Si cat e de important sa stii ordinea! Pentru ca nu pot sa-ti spun cat de fraged devine. Si ramane carnea rosiatica, asa cum scrie la carte. Sosul e din vin rosu, redus mult, dar si cu unt care sa-l lege, si daca il lasi cat trebuie, poti sa-l innegresti cu o lingurita de soia. Salata am pus alaturi, ca sa compensez bordurile de grasime crocanta pe care parca nu le-as lasa in farfurie. Cel putin eu! Dar tu fa cum vrei! Stiu ca o sa-mi spui ca-i gras, ca face rau, da’ slanina sau jumara de Craciun nu fac la fel? Hai sa fim si putin snobi si sa ne mai dam si la alte grasimi nobile. Ca de alea traditionale nu scapam curand. Sa nu-mi cereti muraturi la “magret de canard” ca plec din tara. In excursie.