Numărul oamenilor care suferă de foame sau se confruntă cu insecuritatea alimentară a crescut pe plan global în 2022.
Potrivit unui raport publicat de UE și ONU, mai mult de un sfert de miliard de oameni au cunoscut foamea acută sau au suferit din cauza foametei pe parcursul anului trecut.
Comparativ cu 2021, numărul celor încadraţi în cele trei cele mai ridicate niveluri de insecuritate alimentară a crescut de la 193 de milioane la 258 de milioane.
Principalii factori aflaţi la originea crizelor alimentare au fost conflictele regionale, urmările pandemiei de coronavirus şi consecinţele în plan economic ale războiului din Ucraina, mai indică raportul, la a cărui realizare au luat parte între altele Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură şi Programul Alimentar Mondial al ONU.
„Peste un sfert de miliard de oameni se confruntă în acest moment cu niveluri acute de foame, iar unii dintre sunt în pragul inaniţiei”, a scris în prefaţa raportului secretarul general al ONU, Antonio Guterres.


