87% dintre companii consideră că evoluţia bruscă a nivelului de încredere este alimentată de aşteptările pozitive cu privire la creşterea economică, de câştigurile companiilor şi de disponibilitatea creditării. În percepţia acestor companii economia globală este fie stabilizată, fie în curs de îmbunătăţire. 51% dintre respondenţi sunt de părere că economia globală se ameliorează rapid – mai mult decât dublu faţă de procentul de 22% înregistrat în octombrie 2012.

 

Acest nivel crescut al încrederii a determinat un consens în rândul companiilor globale în privinţa creşterii volumului de fuziuni şi achiziţii: 72% se aşteaptă ca volumul tranzacţiilor să crească în următoarele 12 luni. Cu toate acestea, chiar şi cu un nou accent pus pe creştere (52% dintre respondenţi consideră creşterea o prioritate), doar 29% dintre companiile mari plănuiesc să facă achiziţii în următoarele 12 luni. Măsurile de creştere organică râmân preferinţa strategică majoră în rândul executivilor (45%).

 

Cu toate că acest sentiment pozitiv s-ar manifesta, în mod normal, într-o creştere a investiţiilor de capital şi o intensificare a activităţilor de fuziuni şi achiziţii, situaţia actuală poate fi cel mai bine descrisă ca un „paradox al încrederii", deoarece activitatea planificată contrazice aşteptările.

 

O lume a diferenţelor

 

Există diferenţe clare de viziune referitoare la sectorul fuziuni şi achiziţii între ţări, ilustrând o stare de spirit mixtă în cadrul unui climat macroeconomic complex, chiar şi în cazul pieţelor emergente. De exemplu, în Brazilia, 45% dintre executivi se aşteaptă să facă achiziţii, în timp ce în Rusia, doar 12% au astfel de aşteptări. 27% dintre executivii din Marea Britanie intenţionează să achiziţioneze active, comparativ cu 29% în SUA.

 

Interesul de a achiziţiona active în pieţele emergente continuă cu China, care deţine prima poziţie în top ca destinaţie de investiţii. India şi Brazilia sunt pe al doilea şi respectiv, al treilea loc, în timp ce SUA se menţine în top cinci. Cu toate acestea, în timp ce pieţele emergente rămân critice pe agenda de creştere, 60% dintre companii spun că îşi reconsideră strategiile de dezvoltare în pieţele emergente, unde creşterea a încetinit, iar deciziile şi procesele de investiţii vor fi mai riguros analizate.

 

Sectoarele cele mai atractive pentru achiziţii sunt: tehnologie, auto, biotehnologie, produse de larg consum şi petrol şi gaze. La polul opus, se află energia şi utilităţile, mineritul, serviciile financiare şi produsele industriale diversificate.

 

Menţinându-se la un nivel relativ constant în ultimele şase luni, e foarte probabil ca achiziţiile transfrontaliere să rămână de mici dimensiuni, companiile fiind precaute, în ciuda depozitelor record de numerar disponibile şi a îmbunătăţirii condiţiilor de creditare. 88% dintre companiile participante la studiu au declarat că planifică achiziţii sub 500 de milioane de dolari.

 

Când devine un risc aversiunea faţă de risc?

 

Pip McCrostie, Transaction Advisory Services Ernst & Young, conchide: „Având în vedere creşterea încrederii din mediul de business, este oarecum surprinzător faptul că nu vedem un apetit mai crescut pentru achiziţii. Executivii continuă să aştepte o redresare susţinută înainte de a se angaja în tranzacţii de fuziuni şi achiziţii. Totuşi, ne apropiem de punctul în care această prudenţă devine, ea însăşi, riscantă".

 

Încrederea în mediul economic, condiţiile de creditare şi tendinţele evaluărilor, alături de o recentă creştere în activitate a acţionarilor –  semnalează toate o oportunitate de acţiune. În timp ce prudenţa, disciplina şi buna guvernanţă sunt necesare în acest mediu, acum poate fi momentul pentru consiliile de administraţie ale companiilor de a urma o agendă de creştere mai accelerată. Istoria ne arată că jucătorii care acţionează primii, în orice ciclu economic, pot crea valoare care să-i diferenţieze şi să-i poziţioneze drept lideri de piaţă. Acum ar putea fi momentul pentru investiţii şi creşteri viitoare.