money.ro
PoliticTheodora Șutiu

Marcel Ciolacu continuă consultările cu sindicatele din Educaţie. Întâlnire de lucru cu mai mulți miniștri

Publicat la 16.06.2023, 04:43:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Marcel Ciolacu continuă consultările cu sindicatele din Educaţie. Întâlnire de lucru cu mai mulți miniștri

Noul premier al României, Marcel Ciolacu, se va întâlni, vineri, cu mai mulți miniștri. Primii chemați la „apel” sunt cei implicați în gestionarea PNRR.

Potrivit programului oficial anunţat de Guvern, de la ora 13.00, Marcel Ciolacu are o întâlnire de lucru cu vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria, în contextul în care premierul a vorbit, încă de la desemnare, despre reducerea inflaţiei, iar în prima şedinţă de Guvern a cerut mobilizarea generală a tuturor funcţionarilor pentru atingerea jaloanelor şi ţintelor din PNRR.

De la ora 12.00, premierul se va întâlni cu vicepremierul Cătălin Predoiu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Sindicatele din Educație vin și ele la Guvern

De la ora 14.00, Ciolacu se va întâlni cu sindicaliştii din Educaţie. Aceştia au încheiat greva generală care a durat mai bine de trei săptămâni după ce li s-au făcut promisiuni ferme legate de Legea salarizării, aceasta urmănd să fie pregătită până în 15 iulie.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite