Marş în Capitală, duminică de la ora 17.00, în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989. Manifestarea este organizată de Rezistența, Asociația 21 Decembrie 1989 și Asociația MEA, care acuză lipsa de finalitate a dosarului Revoluției și cer, din nou, dreptate pentru cei uciși.
Potrivit organizatorilor, dosarul victimelor din 1989 reprezintă „o rușine care pătează fără drept de apel trecutul, prezentul și viitorul României”, iar tergiversarea proceselor echivalează cu o formă de impunitate pentru cei responsabili de crimele din timpul Revoluției.
Marş în Capitală, duminică de la ora 17.00: mesajul organizatorilor
Marş în Capitală, duminică de la ora 17.00, este anunțat ca un apel public la conștiință și responsabilitate. Pe pagina de Facebook a evenimentului, organizatorii amintesc că, în decembrie 1989, 1.141 de eroi-martiri și-au pierdut viața pentru libertatea României, iar după 36 de ani familiile acestora încă așteaptă dreptatea.
„Sângele celor uciși în decembrie 1989 nu poate fi spălat de niciun complet aranjat. Jertfa celor care ne-au dat dreptul să vorbim liber nu poate fi prescrisă”, se arată în mesajul public. Organizatorii acuză faptul că, în timp ce urmașii victimelor își plâng morții, unii dintre inculpați beneficiază de pensii și onoruri, fără să fi fost trași la răspundere penală.






