money.ro
Actualitatemoney.ro

MEF a prelungit data de depunere a cererilor de proiecte în cadrul Mecanismului Financiar al SEE

Publicat la 17.06.2008, 14:05:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
MEF a prelungit data de depunere a cererilor de proiecte în cadrul Mecanismului Financiar al SEE

Ministerul Finanţelor a prelungit, până în 20 iunie, data la care pot fi depuse cererile de proiecte din cadrul Mecanismului Financiar al SEE, în valoare de 40,5 milioane euro, ce vizează, printre altele, protecţia mediului sau dezvoltarea resurselor umane, a transmis, marţi, instituţia.

Proiectele pentru obţinerea de fonduri nerambursabile acoperă şi alte domenii - precum sănătatea şi protecţia copilului, conservarea patrimoniului cultural european - şi pot fi depuse la Punctul Naţional de Contact pentru Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) până în 20 iunie.

 Asistenţa acordată prin acest mecanism financiar este sub formă de granturi, pentru proiecte individuale eligibile. Suma totală disponibilă este de 40,5 milioane de euro, iar valoarea grantului pentru care se aplică nu poate fi mai mică de 250.000 euro.

România beneficiază de fonduri totale nerambursabile de 50,5 milioane de euro în cadrul Mecanismul Financiar SEE, program ce are ca scop reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi statele SEE AELS (Spaţiul Economic European/Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, n.r.).



Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite