Microîntreprinderile ar trebui din nou să beneficieze, începând cu perioada 2027-2028, de un cadru fiscal favorabil, odată cu finalizarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consideră Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, transmite Agerpres.

Microîntreprinderile, pilon al economiei reale

„Astăzi lucrăm la un proiect în care eu cred foarte mult ca, după august 2026, când se termină Planul Național de Redresare și Reziliență, să trecem peste negocierile făcute - pentru că se epuizează implementarea PNRR-ului și, de ce nu, să ne propunem împreună, ca în perspectiva 2027-2028, să revenim la un cadru fiscal care să sprijine microîntreprinderele din România. Este esențial să fie sprijinită inovația, antreprenoriatul și mai ales micile companii care reprezintă economia reală a României”, a afirmat Victor Negrescu, la evenimentul „Topul Național al Firmelor Private din România”, organizat de IMM România.

Oficialul european a salutat și implicarea organizației IMM România în inițiative care susțin digitalizarea și noile tehnologii.

„Mă bucură faptul că IMM România face parte din acest proiect pe care l-am sprijinit, de a construi în România prima fabrică AI. Mă bucur că, împreună, lucrăm pentru a aproba în Parlamentul European pachetul de simplificare a legislației europene Omnibus. Mă bucur că, împreună, am reușit să impunem pe agenda europeană un nou program pentru sprijinul startup-urilor și mai ales pentru creșterea startup-urilor la nivel european. Aceasta este o inițiativă pe care dumneavoastră ați promovat-o”, a adăugat Negrescu.

În opinia sa, este momentul ca mediul politic să fie mai aproape de antreprenori și să recunoască eforturile acestora, mai ales în contextul unor decizii economice dificile.

„Pentru mine nu este prima ediție la care particip. Mi-aduc aminte cum acolo sus, de exemplu, anul trecut era plin. Am stat undeva pe rândul 3. Erau premieri, președinți, foarte mulți miniștri. Și chiar dacă poate nu e datoria mea să o spun, eu cred că este regretabilă această absență. Pentru că astăzi, mai mult ca oricând, clasa politică pro-europeană de la noi din țară trebuie să-și exprime nu doar solidaritatea cu dumneavoastră, dar trebuie în același timp să-și asume faptul că a trebuit să fie luate anumite decizii dificile și, în același timp, să-și asume faptul că o bună parte din aceste decizii sunt cu caracter temporar. Cred că e important acest angajament, pe lângă ideea aceasta de a prezenta planul sau o viziune pe termen mediu sau lung. E important să vorbim de prezent”, a spus eurodeputatul.