Media Resources este reprezentatul în România al Sterling Resources Limited. "Midia Resoursces este deţinătorul licenţei de exploatare şi a concesiunii câştigate iniţial de Sterling Resources în 1992 şi care este în vigoare de atunci. Ca şi companie care îşi duce activitatea în România, noi ne supunem legislaţiei româneşti, regulamentelor ANRM, practic toată activitatea ne-o desfăşuram după aceste norme", a declarat reprezentantul Midia Resources, Stephen Birrell.

Mihai Gherman, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, a declarat că prevederile legii petrolului permit transferul drepturilor de concesiune de la o firmă la alta. "Contractul petrolier a fost semnat cu firma Enterprise, care în conformitate cu prevederile legii petrolului a avut dreptul să transfere acest acord petrolier. Ulterior, acordul a trecut pe la firma Paladin şi a ajuns la Sterling, care este actualul titular", a declarat Gherman.

Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, crede că desecretizarea anexelor acestui contract va arăta concret dacă afacerea avantajează sau nu statul român.

Potrivit Executivului, până în prezent, în perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră au fost forate şase sonde de explorare, fiind descoperită o acumulare de gaze naturale care deocamdată nu poate fi exploatată, datorită rezervelor relativ mici ale acesteia, de circa doua miliarde metri cubi.