Minerva, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri publice din lumea astrologiei, a încetat din viață. Pe numele său Gabriela Dima, cunoscută de întreaga țară sub numele sus amintit, a trecut în neființă la vârsta de 66 de ani. A murit în dimineața zilei de vineri, 7 martie 2025, la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, după o luptă grea cu o boală nemiloasă.
O voce de referință în domeniul ezoteric, pasiunea ei pentru prima religie a omenirii, astrologia, încă de la vârsta de 14 ani, și dedicația față de această speudo știință au transformat-o într-un adevărat simbol. De-a lungul anilor, Minerva a fost o prezență constantă pe micile ecrane (Antena 1, B1 TV, National și TVR 2), oferind previziuni și analize astrologice pentru publicul larg. Gabriela Dima a avut un parcurs profesional impresionant. A fost jurist, psiholog și jurnalist, iar în 2022 a făcut o schimbare surprinzătoare în carieră, renunțând la aparițiile televizate pentru a se angaja la Banca Națională a României.
O prezență inconfundabilă în media românească /
În ultimele zile, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, iar vestea decesului său a îndurerat profund comunitatea astrologică și pe toți cei care au cunoscut-o. Pe rețelele de socializare, mesajele de condoleanțe au început deja să curgă. Printre primele persoane care și-au exprimat durerea se numără și astrologul Sanda Ionescu, care a scris pe Facebook: „Drum lin și în Lumină, iubita mea! Astrologia românească azi e în doliu! Mulțumim pentru tot ce ne-ai lăsat!”
Minerva, cea mai cunoscută astroloagă, a încetat din viață la 66 de ani. Născută în județul Hunedoara, Gabriela Dima a absolvit Facultatea de Drept, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, precum și Facultatea de Psihologie. De-a lungul vieții sale, a scris cărți dedicate astrologiei, inspirând și educând generații întregi de pasionați ai acestui domeniu.







