Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, a declarat luni seară că România nu poate construi o economie corectă cât timp firmele fantomă blochează piața. În prezent, aproape jumătate de milion de companii din țară sunt inactive, dintre care peste 120.000 au datorii totale de 3,5 miliarde lei, iar aproximativ 300.000 nu au mai desfășurat activitate de peste cinci ani.
Firmele fantomǎ blochează piaţa
„Aceste firme-fantomă creează competiție neloială pentru antreprenorii care muncesc și își plătesc taxele la zi”, a scris ministrul pe Facebook.
În al doilea pachet de măsuri pregătit de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, companiile inactive vor fi obligate fie să își declare din nou activitatea, fie să fie dizolvate, lichidate și radiate. Noile reguli includ criterii precum: lipsa unui cont bancar, nedepunerea situațiilor financiare anuale la termen și limitarea perioadei de inactivitate (maximum 1 an pentru inactivitate fiscală și maximum 3 ani pentru cea voluntară).
Măsura este în consultare publică, iar ministrul Nazare a invitat cetățenii să transmită feedback privind eficiența propunerii pentru curățarea pieței și creșterea disciplinei fiscale.






