Anul 2009 s-a dovedit a fi o substanţă revelatoare pentru fotografia economiei noastre. Criza internaţională a scos pregnant în evidenţă criza internă pe care o pregătim prin lipsa unei concepţii strategice încă din 1990. Greşelile, întârzierile, ezitările şi inconsecvenţa ultimilor 19 ani ne-au apărut acum în toată hidoşenia lor, proiectându-ne într-o lume a ridicolului şi a absurdului, în care celebra luminiţă de la capătul tunelului a devenit doar o modestă tranşă de împrumut. Situaţia este cu atât mai demnă de un recviem, cu cât discursurile principalilor candidaţi la Preşedinţia ţării par să nu fi sesizat gravitatea situaţiei, iar dacă, din când în când, mai fac referiri la neajunsuri sau greutăţi, o fac nu pentru a da soluţii, ci pentru a culpabiliza pe câte un adversar. Pentru mine a devenit evident că oricine ar învinge pe 6 decembrie, rezultatul nu va avea nicio importanţă pentru salvarea economiei, deoarece, pe de o parte, instituţia Preşedinţiei este constituţional prea mică pentru o criză atât de mare, iar, pe de altă parte, pentru că salvarea nu mai poate veni printr-o “bună guvernare” sub auspiciile unui preşedinte nejucător, ci doar printr-o revoluţie conceptuală. Ce este o revoluţie conceptuală? Nimic altceva decât înţelegerea şi acceptarea realităţii, căci ceea ce ne-a caracterizat până acum a fost efortul de a nega realitatea, transformând amăgirea într-o stare naturală a existenţei noastre. Ne-am amăgit crezând că suntem membri ai UE. În realitate, suntem doar cu numele, căci nu avem aproape nimic în comun cu normele, principiile şi valorile europene.
Ne-am amăgit crezând că avem o economie de piaţă funcţională. În realitate, funcţionarea ei este iluzorie, în condiţiile în care încă mai există monopoluri, încă mai avem o economie neagră înfloritoare, iar relaţiile politice clientelare sufocă orice tentativă de concurenţă loială. Ne-am amăgit că, în sfârşit, avem acces la societatea de consum, dar, în realitate, am avut acces doar la credite împovărătoare. Consumul nostru zilnic nu este decât o îndatorare pe termen lung pentru importul a peste 70% din ceea ce mâncăm. Ne-am amăgit că facem reforme şi modernizăm instituţiile statului. În realitate, reformele nu au fost nimic altceva decât orgolii ministeriale care au lăsat poliţia fără poliţişti, spitalele fără medici şi medicamente, şcolile fără acoperişuri, dar cu o mulţime de manuale alternative.
Nu ne mai putem amăgi cu faptul că cea mai importantă problemă a României este deficitul bugetar sau al contului curent. În realitate, România are multe alte deficite, mai importante şi mai îngrijorătoare decât cele ale bugetului sau ale contului curent. România are un deficit instituţional, un deficit demografic, un deficit educaţional, un deficit alimentar, un deficit energetic, un deficit ecologic, un deficit de infrastructură, un deficit de coeziune şi solidaritate socială, un deficit de imagine, un deficit de modele şi elite etc. Revoluţia conceptuală presupune tratarea economiei nu ca pe un extemporal pentru FMI şi nici ca pe o ecuaţie rezolvabilă pe termen scurt cu manualul de aritmetică al Ministerului de Finanţe. Salvarea economiei noastre nu va veni nici de la investiţiile străine şi nici de la fondurile structurale, ci numai de la inteligenţa guvernanţilor şi a operatorilor economici, de la capacitatea lor de înţelegere a faptului că nu se mai poate “repara”, ci doar “redesena şi crea”. Haina nu mai are loc de petice, deoarece a devenit un patchwork de petice. Ne trebuie o haină nouă cu o altă croială. Revoluţia conceptuală, care sper să fie declanşată de criza pe care o parcurgem, ar însemna să punem punct la ceea ce a fost şi să o luăm de la capăt. Numai atunci recviemul economiei româneşti ar putea fi înlocuit cu Oda Bucuriei.
> Mircea Coşea este profesor universitar şi are un doctorat în ştiinţe economice. A fost deputat în Parlamentul României şi membru al Parlamentului European.
