money.ro
EuropaMoney.ro

Moscova va rămâne captivă naraţiunii imperialist-militare timp de zeci de ani - Mihail Hodorkovski

Publicat la 08.11.2025, 17:55:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Moscova va rămâne captivă naraţiunii imperialist-militare timp de zeci de ani - Mihail Hodorkovski

Mihail Hodorkovski, unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului, avertizează că Europa trebuie să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia, indiferent de cum se va încheia războiul din Ucraina. Într-un interviu acordat publicaţiei Politico, fostul magnat al companiei Iukos, care a petrecut zece ani în închisorile lui Putin şi trăieşte acum în exil la Londra, afirmă că Moscova va rămâne captivă naraţiunii imperialist-militare timp de zeci de ani.

„Ar trebui să ne aşteptăm la un fel de Război Rece care să dureze cel puţin zece ani”, a declarat Hodorkovski în cadrul unui eveniment privat la Bruxelles, adăugând că singurul factor real de descurajare împotriva unei noi agresiuni ruse ar fi percepţia, din partea Kremlinului, că Occidentul reprezintă o ameninţare militară credibilă.

În opinia sa, sancţiunile occidentale nu au produs schimbări semnificative în comportamentul regimului Putin, ci doar „o presiune economică modestă”. Nici atacurile cu drone asupra rafinăriilor ruseşti, susţinute de Ucraina, nu ar putea destabiliza serios maşinăria de război a Kremlinului. „O dronă, chiar şi o rachetă Tomahawk, poate distruge cel mult două hectare. O rafinărie siberiană are peste 1.500 de hectare. E ca şi cum ai călca pe cineva pe picior”, a spus el ironic.

Hodorkovski consideră că singurul moment în care Putin ar fi putut fi slăbit cu adevărat a fost în primii doi ani ai invaziei Ucrainei, dacă Rusia ar fi suferit o înfrângere militară clară. „Acum, tot ce putem face este să ne pregătim pentru un regim care va rezista până când dictatorul nostru va ajunge la 80 de ani”, a adăugat el, făcând referire la vârsta actuală a liderului de la Kremlin, care a împlinit 73 de ani în octombrie.

Fostul magnat, graţiat în 2013 după un deceniu de detenţie în Siberia, a devenit un simbol al opoziţiei ruse şi un inamic personal al lui Putin. Recent, FSB a deschis un nou dosar penal împotriva sa, acuzându-l de „organizare de activităţi teroriste” şi „complot pentru preluarea violentă a puterii”, alături de alţi 22 de membri ai Comitetului Anti-Război Rus, o platformă a exilaţilor politici ruşi din Europa.

De la Bruxelles, Hodorkovski a interpretat noile acuzaţii ca pe un semn de slăbiciune al Kremlinului. „Putin e tulburat de ideea că forţele democratice ruseşti capătă legitimitate, chiar şi simbolic”, a spus el.

Chiar dacă se declară optimist că într-o zi se va întoarce într-o Rusie post-Putin, Hodorkovski nu îşi face iluzii că va apuca să vadă acea schimbare. „Generaţia mea nu va prinde momentul în care Rusia se va elibera de obsesia imperialistă. Dar viitorul rămâne la fel de real pentru mine ca prezentul - şi este ceea ce mă motivează”, a conchis fostul disident.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite