Moțiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruță, va fi depusă în prima zi a sesiunii ordinare din februarie de grupul PACE - Întâi România, transmite Agerpres. Aceasta vizează gestionarea politicii de securitate și apărare națională în contextul declarațiilor privind „posibila desfășurare de trupe românești în Groenlanda”.


Moțiunea atrage atenția asupra riscurilor generate de declarațiile publice privind misiuni militare în teatre îndepărtate

Potrivit senatorului Clement Sava, moțiunea, intitulată „Ministrul progresist Radu Miruță compromite credibilitatea politicii de apărare a României prin declarații iresponsabile și lipsă de analiză strategică”, este semnată de 12 senatori PACE - Întâi România și 28 de senatori AUR.

„România este un stat aflat într-o zonă de maximă sensibilitate strategică, pe Flancul estic al NATO, cu responsabilități directe privind securitatea Mării Negre, apărarea frontierelor Uniunii Europene și stabilitatea regională. În acest context, orice declarație publică privind posibila angajare a forțelor armate române în teatre de operații îndepărtate, precum Groenlanda, trebuie să fie rezultatul unei analize strategice riguroase, fundamentate juridic, operațional și politic, și nu al unor speculații sau exerciții de comunicare politică. Constatăm cu îngrijorare degradarea gravă a calității actului de conducere și comunicare publică în domeniul apărării naționale, ca urmare a declarațiilor și pozițiilor recente asumate de Ministerul Apărării, sub conducerea ministrului Radu Miruță, reprezentant al USR”, se arată în textul moțiunii, transmis de liderul grupului senatorial PACE - Întâi România, Dorin-Silviu Petrea.

Documentul subliniază că România se află într-un context geopolitic complex, cu tensiuni la nivel transatlantic și discuții privind posibile misiuni în regiuni îndepărtate, precum Groenlanda.

„Ministrul Apărării, Radu Miruță, a emis declarații publice privind posibile misiuni în Groenlanda, o zonă fără legătură directă cu obligațiile de apărare colectivă ale României, fără a furniza un cadru strategic, legal și de interoperabilitate cu NATO și UE, așa cum cer standardele diplomatice. Declarațiile publice ale ministrului Radu Miruță sugerează posibilitatea ca România să ia în considerare participarea la detașări de trupe în Groenlanda, iar decizia ar urma a fi luată în CSAT și ulterior supusă votului Parlamentului. În lipsa oricărei clarificări privind cadrul juridic al unei asemenea eventuale misiuni, natura angajamentului României, existența unui mandat NATO sau ONU, precum și impactul asupra capacităților operative ale Armatei Române, Senatul apreciază că ministrul Apărării a acționat cu o neglijență politică incompatibilă cu funcția deținută. O astfel de conduită contravine principiilor constituționale privind controlul civil asupra armatei și rolul Parlamentului în autorizarea misiunilor externe”, se detaliază în moțiune.

Inițiatorii spun că moțiunea urmărește protejarea interesului național, într-un context geopolitic extrem de volatil, și subliniază că politica de apărare nu poate fi construită pe declarații speculative, formulate înaintea unor analize instituționale riguroase și consultări reale cu Parlamentul.

„Considerăm inacceptabil ca politica de apărare să fie expusă unor asemenea derapaje și reafirmă faptul că Armata României există pentru a apăra România și cetățenii săi, în primul rând, și nu pentru a fi utilizată în scenarii neclare, prost explicate și insuficient fundamentate strategic. Politica de apărare a României nu poate fi construită pe declarații speculative, formulate în spațiul public înaintea unor analize instituționale riguroase, a unor consultări interinstituționale reale și a unei informări corespunzătoare a Parlamentului. Constituția României stabilește clar rolul Parlamentului în controlul politic asupra angajării forțelor armate, iar acest rol nu poate fi relativizat sau tratat formal”, precizează inițiatorii.

Semnatarii moțiunii avertizează că lipsa unei delimitări clare între obligațiile României în cadrul NATO, misiuni sub mandat ONU sau UE și scenarii „de tip coaliție de voință” creează un precedent periculos și afectează credibilitatea statului.

„Este deosebit de grav faptul că aceste declarații au fost făcute într-un moment în care România își concentrează eforturile militare și diplomatice pe consolidarea capacităților defensive proprii, pe întărirea flancului estic și pe menținerea stabilității regionale. Orice angajament militar în afara acestui cadru trebuie justificat strict prin prisma interesului național direct și a beneficiilor clare pentru securitatea României, nu prin reacții conjuncturale la discursuri sau presiuni externe. Abordarea ministrului Apărării reflectă un tipar mai larg al USR în gestionarea domeniilor strategice ale statului: lipsa de profunzime instituțională și tendința de a substitui expertiza profesională cu activismul politic. În domeniul apărării, aceste carențe nu sunt doar problematice, ci pot deveni periculoase”, se mai arată în text.

Cei 40 de senatori AUR și PACE - Întâi România afirmă că „Armata României nu este un instrument de comunicare politică și nu poate fi utilizată pentru a valida agende ideologice sau pentru a produce capital electoral” și subliniază că forțele armate trebuie protejate prin decizii responsabile și comunicare riguroasă.

„România are nevoie de strategie, responsabilitate și competență în domeniul apărării, nu de improvizație politică”, se încheie documentul pregătit pentru depunere în plen.

O primă moțiune simplă pentru sesiunea din februarie vizează și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, pentru modul în care a reprezentat România în negocierile Acordului UE - Mercosur.

Conform Regulamentului Senatului, moțiunea se va depune la președintele de ședință, în plenul Senatului. Parlamentul se află în vacanță parlamentară în luna ianuarie.