Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia împiedică livrarea produselor alimentare din Ucraina pentru a provoca tensiuni politice şi sociale în mai multe state, iar încercările Rusiei de a exacerba criza alimentară sunt o agresiune împotriva oricărei persoane de pe pământ.
”Situaţia în ceea ce priveşte Iniţiativa pentru Exportul Cerealelor devine din ce în ce mai tensionată în aceste săptămâni. Inamicul face totul pentru a încetini exporturile noastre de alimente.
Cred că, prin aceste acţiuni, Rusia provoacă în mod deliberat criza alimentară, astfel încât aceasta să devină la fel de acută cum a fost în prima jumătate a acestui an. Astăzi, peste 150 de nave sunt la coadă pentru a îndeplini obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte furnizarea produselor noastre agricole. Aceasta este o coadă artificială. A apărut doar pentru că Rusia amână în mod deliberat trecerea navelor”, a afirmat Zelenski.
El a precizat că fiecare zi pe care navele care livrează cu alimente o pierd stând la coadă înseamnă o creştere a tensiunilor sociale şi politice în ţările care beneficiază de produsele agricole ucrainene, enumerând câteva dintre statele pentru care exporturile de alimente sunt amânate din cauza Rusiei: Egipt, Tunisia, Algeria, Maroc, Liban, Irak, China, Bangladesh, Indonezia.





