Experţii NATO au avertizat că Rusia ar putea încerca să creeze un cartel al gazului, din Algeria până în centrul Asiei şi să folosească organizaţia ca armă politică în raporturile cu Europa, au declarat marţi surse din Alianţă, citate de Reuters.
Avertizarea împotriva unui "OPEC pentru gaz" susţinut de Moscova face parte dintr-un raport confidenţial întocmit de comisia economică a NATO şi prezentat săptămâna trecută blocului militar. Rusia, furnizorul a un sfert din gazul necesar Europei, intenţionează să grupeze Algeria, Libia, Qatar, ţările din centrul Asiei şi, posibil, Iranul, într-un cartel ce ar deţine o putere imensă pe piaţa gazului.
Această măsură ar întări puterea Moscovei în relaţiile cu Europa, în special cu ţările vecine, ca Ucraina şi Georgia, Kremlinul fiind nemulţumit că aceste foste republici sovietice se apropie de organisme internaţionale ca NATO sau UE.
"Raportul îl citează pe Lavrov (ministrul rus de externe ) care a făcut o serie de declaraţii în acest sens în cadrul unor întâlniri private cu alţi oficiali ruşi", a dezvăluit o sursă din interiorul Alianţei care a văzut documentul, referindu-se la puterea politică pe care ar exercita-o un astfel de cartel.
Un oficial din cadrul NATO a subliniat că documentul reprezintă părerile unor experţi din ţările membre ale blocului şi nu o poziţie oficială a Alianţei. Acesta a adăugat că raportul nu conţine nicio recomandare pentru o posibilă acţiune din partea NATO.
Principalii producători de gaz natural din lume au creat, în mai 2001, Forul Ţărilor Exportatoare de Gaz (GEFC) ce numără 15 membri, printre care Iranul, Qatarul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Venezuela, toate membre OPEC, şi Rusia, principalul furnizor european. Grupul controlează aproximativ două treimi din rezervele mondiale de gaz.
Miniştrii energiei din ţările membre susţin că GEFC este mai degrabă un organism consultativ, decât un cartel în devenire.
Comisia Europeană, pe de altă parte, a anunţat că supraveghează un acord de colaborare semnat în august între gigantul rus Gazprom şi compania algeriană Sonatrach, ce ar putea cauza o creştere a preţului gazului în Europa. Forul executiv al UE exercită, de asemenea, presiuni asupra celor 25 de state membre pentru adoptarea unei politici energetice comune ce ar întări poziţia colectivă în contractele negociate cu Rusia.
Putin şi-a luat angajamentul, luna trecută, în urma discuţiilor cu liderii europeni din Finlanda, de a evita o "politizare" a industriei petrolului şi gazului.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.