Nu e clar insa daca va putea forma guvernul fara sprijinul unuia dintre partidele mai mici, nationaliste.
Toata lumea a considerat aceste alegeri un referendum pentru orientarea pro- sau anti-europeana a Serbiei.
Lupta s-a dat intre cei care sustineau ca trebuie ales intre Kosovo si UE (radicalii) si cei care spuneau ca aceste doua chestiuni trebuie separate.
Cele mai multe tari din UE au recunoscut independenta Kosovo, dar a da vina pe Uniune sau pe Occident, in general, pentru pierderea Kosovo reprezinta doar vesnica tactica de autovictimizare la care nationalistii sunt foarte buni: restul lumii e rau cu noi si conspira impotriva noastra.
De fapt, Kosovo a fost pierdut cand Milosevici a trimis tancurile acolo si a inceput epurarea etnica. Occidentul s-a marginit doar la a recunoaste ca majoritatea albaneza nu mai concepe sa traiasca in Serbia. Ce ar putea sa faca in mod concret nationalistii daca ar ajunge la putere?
Nimic din ceea ce Serbia nu face deja: protesteaza vehement. Nici presedintele Tadici nu recunoaste noul stat, dar macar nu e dispus sa ingroape orice evolutie in problema Kosovo.
Daca suferinta sarbilor nu ar fi atat de evidenta, lucrurile ar fi chiar comice: sarbii fac referendum pentru UE. Asta nu spune nimic despre realitate sau despre UE, ci doar arata cat de provinciala este dezbaterea de la Belgrad.
S-ar parea ca UE arde de nerabdare sa inghita si Serbia, dar sarbii, mandri nevoie mare, se opun. Nu e nici pe departe asa.
Citeam recent o carte despre extinderea spre Est si politica conditionarilor impuse de UE. Autoarea (Heather Grabbe, care, dupa ce a scris aceasta carte, s-a angajat la Comisie) analizeaza destul de rece situatia: relatia dintre UE si tarile din Est a fost dominata de un dezechilibru major. Esticii au dorit mult mai mult sa intre in UE decat a dorit Uniunea sa se extinda.
Astfel incat UE a impus standarde ridicate (peste ce au trebuit sa indeplineasca tarile primite anterior, ca Grecia si Spania), esticii trebuiau sa le indeplineasca inainte de aderare, fara sa poata refuza anumite politici (cum o pot face tarile membre) si fara certitudinea ca vor fi primiti intr-un final.
De ce au acceptat esticii situatia? Grabbe citeaza un oficial maghiar care exprima franc starea de spirit la negocieri: “Integrarea in orice conditii era mai buna decat lipsa integrarii”. Si vorbim despre Ungaria, una dintre tarile premiante ale Estului. In aceste conditii, sarbii si nazurile lor (ba vrem, ba ne mai gandim) sunt duios de ridicoli.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
