”La începutul crizei, noi am luat o decizie: să intrăm în criză şi să încercăm să parcurgem toate efectele negative ale crizei, pe cât posibil să ne ajutăm singuri, pentru că este foarte dificil să închizi activitatea - cum, din păcate, foarte multe companii au trebuit să facă - şi să aştepţi ajutorul statului. S-a întâmplat acest lucru, dar noi ne-am gândit că şi acest ajutor, din punct de vedere al bugetelor, este limitat. Şi atunci am luat o decizie foarte clară: capacităţile noastre de producţie foarte mari sunt similare cu capacităţile de producţie pe care ar trebui să se producă aceşti dezinfectanţi de tip biocide şi am trecut la treabă. Şi a fost o decizie bună la momentul respectiv”, a declarat joi Mircea Turdean, CEO Farmec Cluj-Napoca, în cadrul videoconferinţei News.ro intitulată “Produse româneşti în lupta cu Covid-19”.
La acel moment, însă, la finalul lui februarie-începutul lui martie, nu exista un institut care să facă teste şi nici care să dea avize, totul trebuia obţinut din afara ţării. Durata testelor era de trei luni de zile şi alte câteva luni avizele.
El afirmă că societatea putea să fabrice cantităţi mult mai mari de dezinfectanţi, însă autorizaţiile pentru prelungirea avizelor au venit abia la mijlocul lunii mai.
”Puteam să facem cantităţi de dezinfectanţi mult mai mari, am obţinut mult mai puţin prin vânzarea lor (a dezinfectanţilor, n.r.), pentru că până în perioada de până la mijlocul lunii mai, tot ce înseamnă dezinfectanţi veneau din afară şi se cumpărau volume uriaşe din afară. Numai la jumătatea lunii mai puteam fi eligibili pentru a participa la nişte licitaţii sau atribuiri directe, au intrat sute de tone de dezinfectanţi din Franţa, din Polonia, fără a da posibilitatea dezinfectanţilor româneşti să fie pe piaţă. Şi foarte multe aprovizionări pe cantităţi foarte mari s-au făcut atunci”, a spus CEO Farmec.





