Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, este de părere că de vină pentru situația în care se găsește România, dar și PSD, nu se face doar Liviu Dragnea, ci și oamenii care i-au fost alături și l-au susținut.
”Haideți ca să ne înțelegem. Nu putea săvârși aceste nenorociri, aceste ticăloșenii fără Guvernul României. Nu se putea! Aceia care l-au sprijinit sau cu care a făcut echipă în aceste demersuri ticăloase și iresponsabile se fac vinovați deopotrivă cu dânsul”, a declarat Robert Negoiță.
Întrebat dacă, în acest caz, alegerea lui Dăncilă ca președinte PSD nu ar fi o vulnerabilitate pentru partid, Negoiță a răspuns: ”nu doar din această perspectivă”.





