Premierul a afirmat că, împreună cu ceilalţi doi lideri ai coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor, au semnat, astăzi, Legea offshore, o lege atât de aşteptată pentru că odată intrată în vigoare, se va asigura stabilitate şi predictibilitate legislativă pentru investitori, se vor debloca investiţiile în offshore şi onshore şi astfel resursele de gaze naturale din Marea Neagră vor putea fi exploatate.
”De asemenea, resursele onshore de mare adâncime din judeţul Buzău vor putea să înceapă a fi exploatate”, a precizat premierul.
Nicolae Ciucă a menţionat că ceea ce aduce nou această lege este vorba despre un regim fiscal competitiv prin care statul va putea să beneficieze de 60% din venituri şi investitorii de 40% din venituri.
”Ca atare, prin această lege, cu certitudine începând din acest an, vom avea pentru prima dată compania Black Sea Oil & Gas livrând gaze cred că nu mai târziu de jumătatea anului; exploatează un perimetru de unde va asigura aproximativ un miliard de metri cubi pe an. Exploatarea în perimetrul Neptun Deep va începe cel mai devreme la sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027. Totodată, în onshore la Caragele în judeţul Buzău, exploatarea gazelor la mare adâncime va începe la începutul anului 2024”, a arătat şeful Executivului.

