Nicușor Dan a semnat miercuri decretul prin care ia act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării, a anunțat Administrația Prezidențială. Prin același decret se constată încetarea funcției de membru al Guvernului.

Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan ministru interimar al Educației

Totodată, șeful statului a semnat decretul prin care îl desemnează pe premierul Ilie Bolojan în funcția de ministru interimar al Educației și Cercetării.

Pe 22 decembrie, Daniel David a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Educației și Cercetării.

„Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră. A fost o onoare să servesc țara noastră din această poziție ca specialist/tehnocrat susținut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate - 23 decembrie 2024 - 23 iunie 2025 și 23 iunie 2025 - (probabil) 23 decembrie 2025 - și le mulțumesc președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiți și dedicați binelui țării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună”, a scris Daniel David pe blogul său.

Potrivit acestuia, motivația retragerii sale prin demisie este „simplă și nu trebuie construite motivații ascunse” în jurul ei.

„Niciodată nu am vizat o carieră politică, ci am acceptat temporar funcția de demnitate publică de ministru (în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025), pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile de criză pe care le-au traversat. Iar de data aceasta decizia mea de retragere este definitivă! Criza politică s-a încheiat și eram pregătit în iunie 2025 să revin la Cluj-Napoca. Dar angajamentul coaliției pentru Raportul QX și nevoia de a ajuta în perioada de criză fiscal-bugetară - când țara era la risc de incapacitate de plată, cu impact negativ și asupra sistemului nostru de educație-cercetare - m-au determinat să mă angajez temporar, așa cum i-am spus de atunci premierului, pentru un al doilea mandat”, a susținut ministrul demisionar.

Daniel David a subliniat că „cinstit este ca bugetul pe anul 2026 să fie făcut de ministrul care îl va administra”, așa cum a convenit cu premierul de la acceptarea celui de-al doilea mandat.

Ministrul demisionar al Educației a precizat că alegerea sa este „acum” una profesională.

„Nu am avut șansa unui ministeriat pentru vremuri măcar relativ normale. Dar este adevărat că, dacă ar fi fost vremuri normale, nu sunt sigur că aș fi acceptat poziția de ministru”, a punctat el.