In acest mediu dominat de “investitii”, nu poti sa nu remarci ca, de fapt, e plin de oameni care cred ca sunt investitori daca au cumparat un teren intr-o zona “cu potential, pentru ca firma X construieste ceva acolo”, daca au cumparat un apartament “pentru ca pretul apartamentelor s-a dublat in ultimii doi ani”, daca infiinteaza un bar sau o discoteca pentru ca isi recupereaza banii in trei luni, daca “iei o franciza” pentru ca te imbogatesti in sase luni, in general de oameni care “sunt pe faza” sa vada “ce afacere merge acuma” si se reprofileaza din mers in functie de “oportunitati” si-si schimba ocupatia, trecand de la “gogosi infuriate” la dezvoltari imobiliare si, mai nou, la diferite afaceri cu energie.
Aceasta framantare continua in cautarea de “investitii” este, in sinea ei, un fapt pozitiv si de natura sa ajute la dezvoltarea economica mai mult decat o fac guvernantii, dar nestatornicia care o insoteste ne arata, de fapt, ca noi, romanii, am invatat pana in prezent doar sa speculam, nu sa si investim.
Pentru ca investitia presupune cateva lucruri: in primul rand, sa ai un capital pe care sa-l investesti ; apoi un termen de recuperare care, in mod rezonabil, nu poate fi mai scurt de cinci-zece ani, dar poate fi mai lung; asteptarile de randament anual nu pot fi in niciun caz 100%, pot fi peste 25%, in cazurile optimiste ; implicarea directa in functionarea afacerii, in cazul investitiilor active, ceea ce presupune si un know-how pe care, trebuie sa recunoastem, cei mai multi dintre noi nu-l avem, cel putin e clar ca nu ne putem pricepe la toate afacerile posibile.
Din fericire pentru cei care nu au know-how-ul necesar, exista si investitiile pasive, anume investitii in firme bine conduse si administrate de profesionisti.
