Sub pretexul ca s-a saturat sa fie sfidata de marii comercianti, Protectia Consumatorului a anuntat, la inceputul anului, ca va gasi solutii pentru a-i amenda pe cei care gresesc cu sume uriase, de ordinul milioanelor de euro.   Ca sa isi poata pune strategia in aplicare, institutia vrea acum - prin intermediul unui proiect de ordonanta care ridica mari semne de intrebare - sa modifice, in regim de urgenta, legislatia privind protectia consumatorului. Din pacate, in conditiile in care proiectul nu e insotit de un studiu de impact, e greu de inteles daca noile sactiuni propuse i-ar aduce vreun beneficiu consumatorului de rand sau daca ar fi doar o modalitate ca statul sa isi umple vistieria sau, mai rau, daca decizia s-ar putea transforma intr-un instrument de presiune asupra comerciantilor sau chiar de scoatere de pe piata a celor incomozi.   Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Marius Pirvu, a declarat pe 3 ianuarie ca e nemultumit din cauza ca legile in vigoare nu le permit inspectorilor sa le aplice marilor comercianti amenzi suficient de mari.   Articolul integral pe CAPITAL