România face un pas major în modernizarea sectorului nuclear, după ce Banca Europeană de Investiții (BEI) a aprobat acordarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă.

Proiect strategic pentru următorii 30 de ani

Boardul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat, pe 15 iulie 2026, acordarea unui împrumut de 800 de milioane de euro către Nuclearelectrica pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nucleare Cernavodă. Compania de stat califică decizia drept o finanțare istorică pentru România și pentru industria energiei nucleare.

Contractarea împrumutului va fi supusă aprobării acționarilor Nuclearelectrica într-o viitoare Adunare Generală, conform prevederilor legale.

Retehnologizarea Reactorului 1 este unul dintre cele mai importante proiecte energetice aflate în derulare în România. Investiția va permite funcționarea reactorului încă trei decenii, în perioada 2030-2060, menținând în sistem aproximativ 9% din producția anuală de energie electrică a țării.

Finanțarea proiectului este construită pe un mix de resurse proprii și împrumuturi atrase de la instituții financiare internaționale, agenții de credit la export și bănci comerciale.

Prima etapă a finanțării a fost deja asigurată în septembrie 2025, când Nuclearelectrica a semnat un împrumut de 540 de milioane de euro cu un sindicat bancar coordonat de JP Morgan SE.

Cosmin Ghiță: Este un pas istoric pentru energia nucleară

Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, afirmă că implicarea unor instituții financiare internaționale de prestigiu confirmă soliditatea proiectului și importanța sa strategică.

„Implicarea instituțiilor bancare internaționale de renume în asigurarea finanțării externe reprezintă un pas istoric pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile și confirmă faptul că este un proiect robust, gestionat corect din punct de vedere tehnic, operațional și financiar. Unitatea 1 retehnologizată înseamnă încă 9% din energia curată, sigură și stabilă a României pentru perioada 2030-2060”, a declarat acesta.

Lucrările sunt deja în desfășurare

Proiectul se află în prezent în cea de-a doua fază de implementare, care include obținerea autorizațiilor, contractarea lucrărilor de inginerie și construcție, achiziția echipamentelor și asigurarea întregii finanțări.

Lucrările civile au început încă din 2025 și continuă în acest an.

Etapa decisivă va avea loc între 2027 și 2030, când Reactorul 1 va fi oprit pentru efectuarea lucrărilor majore de retehnologizare, inclusiv re-tubarea reactorului, una dintre cele mai complexe operațiuni din ciclul de viață al unei centrale CANDU. După testele tehnologice și recepția finală, Unitatea 1 va reintra în exploatare în 2030.

Reactorul 1, unul dintre cele mai performante din lume

Unitatea 1 de la Cernavodă funcționează din 1996 și este considerată unul dintre cele mai performante reactoare nucleare la nivel mondial, cu un factor de capacitate de peste 90%, ceea ce o plasează constant în top trei la nivel global.

În aproape trei decenii de funcționare, reactorul a produs peste 150 de milioane MWh de energie electrică și a contribuit la evitarea emiterii în atmosferă a aproximativ 145 de milioane de tone de dioxid de carbon, consolidând rolul energiei nucleare în atingerea obiectivelor de decarbonizare și securitate energetică ale României și Uniunii Europene.