Statul român, prin companiile pe care le deține integral sau în care este acționar majoritar, rămâne unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul energetic. În ultimii ani, criza din energie a dus atât la explozia prețurilor, cât și la creșterea profiturilor înregistrate de aceste companii. În multe cazuri, performanțele financiare s-au regăsit și în remunerațiile acordate conducerii.
În timp ce Guvernul anunță măsuri de reducere a cheltuielilor publice și plafonarea veniturilor din companiile de stat, remunerațiile managerilor din marile societăți controlate de stat rămân la niveluri comparabile cu cele din marile corporații private. În unele cazuri, directorii generali și membrii conducerii executive depășesc pragul de 100.000 de lei brut pe lună, potrivit rapoartelor de remunerare publicate de companiile listate la Bursa de Valori București.
Ion Sterian, directorul general al Transgaz – aproximativ 37.000 de euro net pe lună
Unul dintre cele mai bine remunerate posturi din sectorul public este cel de director general al Transgaz. Raportul de remunerare pentru anul 2025 arată că remunerația medie brută anuală a directorilor executivi cu contract de mandat a depășit 2,33 milioane de lei, echivalentul unei medii de aproximativ 195.000 de lei brut pe lună.
Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz încasează peste 50.000 de lei net pe lună, iar cu bonusurile de performanță veniturile anuale pot depăși 1,35 milioane de lei
Romgaz se află constant în topul companiilor de stat cu cele mai mari remunerații acordate conducerii executive. Raportul privind remunerațiile aferent anului 2025 indică venituri anuale de ordinul milioanelor de lei, în funcție de durata mandatului și de componenta variabilă acordată pentru performanță. Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, beneficiază de o indemnizație fixă brută de aproximativ 85.644 de lei pe lună, echivalentul a circa 50.100 de lei net. La această sumă se adaugă componenta variabilă (bonusul de performanță) și alte beneficii financiare, astfel încât venitul anual poate depăși 1,35 milioane de lei net, respectiv aproximativ 257.320 de euro.
Bonusurile de performanță pot tripla remunerația directorului general al Hidroelectrica, Iulius-Dan Plaveti, care ajunge astfel la peste 100.000 de lei brut pe lună
Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de energie din România, aplică o politică de remunerare aliniată practicilor companiilor listate la bursă. Directorul general beneficiază de o remunerație fixă și de o componentă variabilă legată de îndeplinirea indicatorilor de performanță, ceea ce poate ridica venitul total la peste 100.000 de lei brut pe lună.
Actualul director general, Iulius-Dan Plaveti, beneficiază de o indemnizație fixă de 38.462 de lei brut pe lună, echivalentul a aproximativ 7.400 de euro brut. La aceasta se adaugă bonusurile de performanță prevăzute în contractul de mandat. În cazul foștilor directori generali, remunerația totală a depășit frecvent 20.000–22.000 de euro net pe lună, respectiv peste 37.000 de euro brut.
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica încasează 70.000 de lei brut lunar
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, beneficiază de o remunerație brută de aproximativ 70.000 de lei pe lună, echivalentul a circa 14.000 de euro. Potrivit datelor oficiale, remunerația anuală a CEO-ului se ridică la aproximativ 840.965 de lei.
Absolvent al Bates College din Statele Unite ale Americii, Cosmin Ghiță se numără printre cei mai bine remunerați manageri ai companiilor controlate de stat. Rapoartele de remunerare arată că veniturile conducerii executive includ atât indemnizația fixă, cât și bonusurile de performanță prevăzute în contractele de mandat.
Ștefăniță Munteanu, directorul general al Transelectrica, peste 42.000 de lei brut pe lună
Transelectrica (care administrează Sistemul Electroenergetic Național) oferă conducerii executive unul dintre cele mai competitive pachete salariale din sectorul public.
Potrivit raportului de remunerare aferent anului 2025, politica salarială urmărește corelarea veniturilor cu performanța financiară și operațională a societății. Directorul general beneficiază de o indemnizație fixă brută de aproximativ 42.000 de lei pe lună, la care se adaugă componenta variabilă de performanță și alte beneficii, inclusiv decontarea cheltuielilor cu locuința.
Conform ultimelor declarații de avere și rapoartelor de remunerare publicate de companie, veniturile anuale din această funcție depășesc 400.000 de lei.

Nu doar directorii generali câștigă salarii impresionante
Remunerații consistente încasează și membrii directoratelor, membrii consiliilor de administrație, directorii financiari, directorii de investiții și directorii sucursalelor strategice. În cazul companiilor profitabile din energie, indemnizațiile și bonusurile acordate acestor funcții depășesc adesea salariile practicate în administrația publică.
Companiile sus amintite ( Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica) sunt listate la Bursa de Valori București și aplică reguli de guvernanță ca în marile corporații care prevăd contracte de mandat, indicatori de performanță și politici de remunerare aprobate de acționari.
Susținătorii acestui sistem susțin că administrarea unor companii cu active de miliarde de euro și profituri de ordinul miliardelor de lei necesită manageri remunerați la nivelul pieței.




