"Cu un milion de persoane care au fugit, milioane de persoane strămutate în interiorul ţării şi mii de persoane care traversează frontierele în fiecare zi, Siria a intrat în spirala unei catastrofe absolute", a apreciat Antonio Guterres, Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, într-un comunicat difuzat de la Geneva.
Numărul refugiaţilor care au fugit din propria ţară a crescut "dramatic" de la începutul anului. Sunt 400.000 de refugiaţi sirieni în plus de la 1 ianuarie, afirmă UNHCR.





