Dupa declinul-record inregistrat in al doilea trimestru, de 1,17 trilioane de dolari, potrivit unui raport transmis de BIS, in urma monitorizarilor pietelor financiare, incepand cu 1930, cifrele BIS scad datoriile majore din vanzari. Cele mai mari institutii financiare au redus imprumuturile, dupa subscrierea a mai mult de 70 de miliarde dolari, pe instrumente financiare inrudite imprumuturilor nefavorabile pentru case, din Statele Unite. Europa si pietele in dezvoltare au alimentat scaderile, cu precadere in Germania, Franta si Marea Britanie, pierzand 77%, pana la 61 miliarde dolari. Acest fapt se poate compara cu deprecierea de 56% din Statele Unite, pana la 165 miliarde dolari.

“Putem privi acest lucru ca pe o problema cu doua taisuri; investitorii nu mai au rabdare cu furnizarea de fonduri diversilor cumparatori. Acesti investitori au fost o mare parte a apetitului global pentru risc, dar acum, aproape ca nu se mai fac simtiti, ca au disparut”, a declarat Adam Donaldson, director al departamentului de Cercetare la Commonwealth Bank of Australia, in Sydney. Investitorii solicita cel mai mare randament din ultimii cinci ani, pentru a cumpara obligatiuni in dolari ale unor companii de investitii, in comparatie cu guvernele, potrivit indicilor bancii de investitii Merrill Lynch&Co. Bancile nipone au avut 12 miliarde dolari dintre investitii, asociate cu pietele creditelor ipotecare ale Statelor Unite. (N.H.)