Niciunul dintre rușii vizați de sancțiunile Uniunii Europene nu și-a declarat bunurile autorităților germane, așa cum prevede legea din cea mai puternică economie europeană, a anunțat executivul de la Berlin, ceea ce a determinat un apel la înăsprirea regimului de transparență, transmite Reuters.
Aproximativ 4,28 miliarde de euro în active aparținând oligarhilor sancționați de UE au fost înghețate în Germania de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, inclusiv 2,3 miliarde de euro în depozite la băncile din Germania, potrivit ministerului care se ocupă de cea mai puternică economie europeană.
În conformitate cu legea germană, persoanele sancționate de UE au obligația de a-și declara imediat activele, în caz contrar sunt pasibile de amendă sau riscă până la un an de închisoare.
Niciun oligarh nu și-a declarat activele
Însă, într-o scrisoare adresată parlamentarului german Christian Goerke, membru al Partidului de Stânga, ministerul a afirmat că niciunul nu a făcut acest lucru până în prezent.





