money.ro
Piețe financiaremoney.ro

OMS a ridicat nivelul alertei pandemice până la 5, cu o treaptă sub nivelul maxim

Publicat la 29.04.2009, 20:12:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
OMS a ridicat nivelul alertei pandemice până la 5, cu o treaptă sub nivelul maxim


"Pe baza informaţiilor de până acum şi în urma consultărilor am decis să ridicăm nivelul alertei pandemice de la faza a patra la faza a cincea. Toate ţările ar trebui să-şi activeze planurile pandemice", a declarat Margaret Chan, director general OMS.

În prezent, cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt în Mexic şi Statele Unite. În Mexic, ţara unde a izbucnit epidemia, sunt 84 de decese puse pe seama gripei porcine dintre care însă doar 8 confirmate iar în Statele Unite au fost confirmate 91 de cazuri de contaminare. Texasul a devenit ieri al doilea stat american după California, care a decretat stare de urgenţă. Decizia a fost luată după ce un băieţel de origine mexicană a murit din cauza virusului gripei porcine. Boala s-a răspândit însă în toată lumea, din Europa până în Australia şi Noua Zeelandă. Spania, Marea Britanie, Franţa şi Germania se află pe lista ţărilor unde au fost semnalate posibile cazuri de îmbolnăvire.

"Pandemiile trebuie luate în serios tocmai prin prisma capacităţii lor de a se răspândi rapid în orice ţară din lume. Partea bună este că lumea este mai bine pregătită pentru o pandemie de gripă decât în orice moment al istoriei", a mai adăugat Margaret Chan.

Astăzi, în Luxemburg, va avea loc o reuniune europeană dedicată crizei. La întâlnire, la care va participa şi ministrul român al sănătăţii, Ion Bazac, se va decide un plan comun de măsuri pentru a evita declanşarea pandemiei.

Robert Madelin, director general pentru politica de sănătate şi protecţie a consumatorului în cadrul Comisiei Europene, a declarat că nu exclude ca şi în Europa să fie semnalate decese pe de urma gripei porcine. Miniştrilor sănătăţii din UE nu vor propune interzicerea călătoriilor în Mexic sau Statele Unite, preferând să emită doar avertizări de călătorie în care vor îndemna la prudenţă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite