Paul Păcuraru: Deficitul de forţă de muncă duce la creşterea salariilor
Publicat la 20.04.2007, 11:57:09
Deficitul de muncitori cu care România a început să se confrunte în ultimul timp va face ca salariile să crească, cele mai mari câştiguri putând obţine bucureştenii, a declarat, vineri, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru, cu ocazia deschiderii bursei locurilor de muncă de la Bucureşti.
"Ne confruntăm cu o problemă a lipsei de forţă de muncă, dar asta va face ca lumea să fie mai bine plătită şi salariile să fie mai mari. Am fi avut o mare problemă dacă am fi avut mii de oameni care să asedieze câţiva operatori economici, dar suntem în situaţia inversă, în care sunt sute de agenţi economici şi oameni câţi am văzut. Am înţeles că salariile încep să fie bune, cred că Bucureştiul are o piaţă a muncii destul de ridicată, mai ridicată decât restul", a spus ministrul muncii.
"Oferta de slujbe cu care agenţii economici au venit este una bună şi cine vrea să muncească îşi poate găsi un loc de muncă", a apreciat Păcuraru, prezent vineri la bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
La bursa locurilor de muncă din Bucureşti, aproape 250 de agenţi economici au venit cu o ofertă de 6.000 de slujbe vacante, cele mai multe dintre acestea (43%) fiind pentru muncitori calificaţi. Pentru persoanele cu studii medii angajatorii au oferit 1.700 de locuri de muncă, iar nouă procente din ofertă a fost pentru absolvenţii de facultate, dintre aceştia cei mai ofertaţi fiind economiştii şi inginerii. Pentru studii medii, oferta cea mai mare a fost pentru paznici, vânzători sau asistenţi manageri, iar lucrătorii în industria uşoară (textile, încălţăminte) au fost cei mai căutaţi muncitori calificaţi.
Organizatorii bursei se aşteaptă ca aproximativ 3.000 de peroane să participe la târgul de joburi de vineri. Rata de ocupare la ediţiile precedente ale bursei a fost în jur de 20%, "un procent bun" în opinia directorului Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), Dumitru Pelican.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
