După ce Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor, a scumpit ieri benzina şi motorina, şi Rompetrol, a doua companie de pe piaţă, a majorat astăzi preţurile. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, la Rompetrol preţurile de referinţă pentru benzine sunt de 5,59 respectiv 6,24 lei pe litru, iar cele pentru motorine sunt de 5,82 şi 6,13 lei pe litru. Preţurile din staţii pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă.
Majorările sunt de 6 bani pentru ambele sortimente de benzină şi de 7 bani pentru ambele sortimente de motorină.Precedenta majorare a avut loc acum o săptămână.





