Citeşte şi Petrom, dator la stat cu banii pe 2.700 de ha de teren
Petrom vrea să-şi majoreze capitalul social cu 3,5%. Vor fi emise 2 miliarde de acţiuni noi la valoarea nominală. Statul care deţine 20%, va primi 416 milioane de acţiuni, în valoare de 10 milioane de euro.
Statul a transferat către Petrom, în perioada 2005-2008, terenuri în suprafaţă de 2.700 de hectare. Restul acţionarilor vor primi drepturi de preferinţă egale cu numărul de acţiuni deţinute.
Pentru 28 de drepturi de preferinţă se va putea subscrie o acţiune nouă. Orice acţionar care nu vrea să participe la majorarea de capital le va putea vinde prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, în perioada 7 iunie - 18 iunie 2010.
Perioada de subscriere la majorarea de capital va începe pe 28 iunie 2010 şi se va încheia o lună mai târziu, pe 28 iulie. La şedinţa acţionarilor de pe 29 aprilie se va aproba Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe 2010 şi remuneraţiile membrilor Consiliului de Supraveghere.
Petrom, cea mai mare companie românească, a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,3 miliarde de lei, mai mare cu 34% faţă de anul anterior.
Petrom vrea şă-şi majoreze capitalul social cu 50 mil. euro (VIDEO)
Publicat la 29.03.2010, 06:16:54
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
Curs euro miercuri: 5.2452 lei. Transgaz a pierdut 1.52% pe BVB

Piețe financiare
