Prețul oțelului a fost extrem de volatil în ultimii patru ani. Înainte de declanșarea crizei economice mondiale, la mijlocul anului 2008, cotația unei tone de oțel depășea 1.000 de dolari la Bursa de Metale de la Londra (LME – London Metal Exchange). A venit criza și prețurile au luat‑o vertiginos la vale. Cu un consum decimat, cota­țiile au coborât până la 250 de dolari pe tonă în martie 2009. Următorii doi ani au fost însă mai buni, chiar dacă nu stră­lu­ciți, iar prețurile au crescut ușor‑ușor la 600 de dolari pe tonă în martie 2010 și la aproape de 700 de dolari pe tonă în 2011. Anul acesta, însă, cotațiile LME au fost în scădere continuă și au ajuns la 310 dolari pe tonă la finele lunii octombrie.


Care sunt cauzele pentru care industria siderurgică trece prin momente atât de grele? Avem de‑a face cu un cumul de factori: cererea foarte scăzută, costurile de producție care sunt în creștere, în principal cele legate de energie, precum și impactul producției ieftine din țări emergente precum China, Brazilia sau Rusia.
Temerile lui Wolgang Eder.


Din păcate, veștile proaste nu se opresc aici, iar specialiștii din domeniu se tem că declinul va continua.
Wolfgang Eder, președintele Asocia­ției Producătorilor de Oțel din Europa – EUROFER, spune că toate acestea vor determina un declin abrupt al industriei siderurgice europene în următorii ani. „Industria oțelului din UE va trebui să închidă trei sferturi din capacitatea de producție în următorii 20 de ani, din cauza cererii aflate în declin. Este clar că, în următorii 10, 15, 20 de ani, producția în Europa nu va mai fi competitivă“, a declarat Eder, citat de Reuters.
Eder, care este și șeful grupului austriac Voestalpine, a mai spus că temerile sale privind lipsa de competitivitate care va caracteriza industria europeană a oțelului sunt îndreptate mai puțin spre giganți, precum China sau Brazilia, ținuți deocamdată departe din cauza costurilor mari de transport, ci mai degrabă spre vecini precum Rusia, Turcia și Ucraina.


„Ei vor aduce din ce în ce mai multe produse pe piața din Uniunea Europeană“, adaugă expertul.


Supracapacitate.

Industria siderurgică europeană, care asigură circa 360.000 de joburi la nivelul întregului bloc comunitar, deja se confruntă de trei‑patru ani cu o supracapacitate a producției. Uzinele din Europa au o capacitate cumulată de producție de 210 milioane de tone, în timp ce consumul nu a mai depășit 150–160 de milioane de tone din 2008 încoace.


„La nivelul anului 2030, nu voi fi surprins dacă vor exista în Europa facilități de producție cu o capacitate de doar 60 de milioane de tone în total“, a mai spus Wolfgang Eder.
Dacă ne uităm la statisticile Aso­cia­ției Mondiale a Oțelului, produc­ția în UE a scăzut, într‑adevăr, dramatic. Astfel, în 2007, siderurgiștii au raportat o pro­ducție de 210 milioane de tone, în 2008 de 198 de milioane de tone, iar în 2009 producția scăzuse la 139 de milioane de tone. Un an mai târziu, în 2010, producția și‑a mai revenit puțin și a ajuns la 172 de milioane de tone. Anul trecut, producția s‑a ridicat la 177 de milioane de tone, iar, în primele nouă luni din acest an a ajuns la 129 de milioane de tone.


Ajutoare de stat.

Datele pentru România arată un declin abrupt al producției față de anul de glorie 2007. Atunci, cele șase combinate siderurgice din țară au produs în total 6,2 milioane de tone de oțel brut. În 2008, producția a fost de cinci milioane de tone, ca în 2009 să scadă aproape la jumătate, până la 2,7 milioane de tone. Au urmat apoi doi ani de creștere ușoară. În 2010 producția a urcat la 3,7 milioane de tone, iar în 2011, la 3,8 milioane de tone.
De asemenea, în primele nouă luni din acest an, combinatele siderurgice din România au produs în total 2,9 milioane de tone, în creștere ușoară față de ianuarie‑septembrie 2011, când pro­ducția a fost de 2,8 milioane de tone.


La privatizarea celor şase combinate siderurgice din România, Sidex Galaţi, Siderurgica Hunedoara, COS Târgovişte, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Combinatul Siderurgic Reşiţa şi Donasid Călăraşi, au fost şterse o serie de datorii ale acestor companii către stat în valoare de circa 1,4 miliarde de euro, din care aproximativ un miliard de euro doar în cazul Sidex.


Sidex Galaţi și Siderurgica Hunedoara au fost cumpărate de ArcelorMittal Galați, cel mai mare producător mondial de oțel. COS Târgovişte și Industria Sârmei Câmpia Turzii au fost achiziționate de rușii de la Mechel, iar Combinatul Siderurgic Reşiţa a fost preluat de TMK, tot o companie rusească. Donasid Călărași a ajuns în portofoliul grupului Tenaris, cu sediul în Luxemburg.


Deşi în sectorul siderurgic ajutoarele de stat sunt strict interzise în statele membre ale Uniunii Europene, în 2004, în mod excepţional pentru România, ca stat candidat, a fost acceptat după lungi negocieri acest ajutor de stat pentru restructurare. În aceste condiţii, cele şase companii au trebuit să demonstreze, pe o perioadă de până în 2008 inclusiv, că ajutorul de stat va fi utilizat pentru viabilizarea lor pe termen lung, la nivelul de performanţă din UE.


Prin Tratatul de aderare, România şi‑a asumat două obligaţii, care au făcut obiectul unor clauze de salvgardare: să nu mai acorde ajutor de stat sectorului siderurgic şi să închidă anumite capacităţi din cadrul uzinelor existente. În 2010, Comisia Europeană a anunțat că monitorizarea postprivatizare s‑a încheiat și că toate combinatele siderurgice și‑au îndeplinit planurile de restructurare, conform celor asumate.


Probleme la Sidex.

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oțel din lume, este lovit puternic de problemele din sector și a anunțat la începutul acestei luni că închide mai multe furnale în Europa.
Compania deține în total 25 de furnale în Europa, prin divizia sa Flat Carbon Europe, din care a închis două la Florange, două la Liege, în Belgia, și trei în Germania, Republica Cehă și România, potrivit Reuters. Cele de la Liege sunt închise permanent, iar celelalte, temporar, pe termen nedefinit.
La mijlocul lunii octombrie, oficialii ArcelorMittal Galați au anunțat că vor închide temporar unul dintre cele două laminoare de tablă groasă de la combinatul siderurgic. „Producţia va fi reluată imediat ce situaţia din piaţă se va îmbunătăţi. Această decizie este în acord cu conceptul de flexibilizare a producţiei pe care îl implementăm în prezent“, susține Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al combinatului siderurgic de la Galaţi.


Mai puține comenzi.

ArcelorMittal se confruntă cu o puternică reducere a volumului comenzilor, pe fondul continuării scăderii activităţii economice în Europa, combinată cu situaţia de supracapacitate. „Această stare de fapt nedorită afectează în mod special piaţa de table groase. În consecinţă, compania noastră studiază în prezent posibilitatea de a-şi adapta temporar operaţiunile pentru a reacţiona la actuala situaţie“, a mai spus Dumitrescu.
Laminorul respectiv fusese repornit în vara acestui an, după ce timp de trei ani şi jumătate a fost închis din cauza lipsei de comenzi pe piaţa oţelului.


Problema energiei.

De altfel, activitatea ArcelorMittal din România a devenit destul de greoaie începând din acest an, pentru că, în ianuarie, a expirat contractul pe care compania îl avea cu Hidroelectrica pentru achiziția de energie. Mittal, al doilea mare consumator de energie din România, după Alro Slatina, a cumpărat în 2010 și 2011 energie la un preț cu 25% sub media pieței. Aceste contracte sunt acum investigate de direcția de concurență din cadrul Comisiei Europene, fiind susceptibile că ar reprezenta un ajutor de stat tocmai din cauza prețului mic.
La începutul acestui an, Mittal nu a mai putut încheia un nou contract cu Hidroelectrica, întrucât producătorul de energie invocase clauza de forță majoră din cauza secetei.
Și în acest moment Hidroelectrica este în situație de forță majoră, deci nu poate încheia noi contracte, iar combinatul siderurgic este nevoit să cumpere energie de pe bursă, la prețuri uriașe.


Mechel vinde și pleacă.

Și rușii de la Mechel au mari probleme și au anunțat la finele lunii septembrie că au scos la vânzare toate operațiunile pe care le dețin în România. Grupul este prezent în România din 2002 şi deţine Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. Oficialii companiei au precizat că speră să obțină 150 de milioane de dolari din vânzarea combinatelor din România.
La începutul lunii octombrie, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, declara că o companie italiană s‑a arătat interesată de cumpărarea tuturor combinatelor siderurgice pe care le dețin în România rușii de la Mechel, dar de atunci nu s‑a mai auzit nimic despre intenția lor.
Și la nivel de grup, Mechel are mari probleme. Compania a raportat pierderi nete de peste 605 milioane de dolari pentru primele șase luni ale anului, față de profitul net de 501 milioane de dolari înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Ceea ce a dat însă planurile rușilor peste cap au fost prețurile, care au scăzut foarte mult pe piețele pe care operează ei.