money.ro
Actualitatemoney.ro

Piaţa asigurărilor se menţine pe creştere în trimestrul I, în ciuda declinului pe segmentul de viaţă

Publicat la 13.05.2009, 13:40:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piaţa asigurărilor se menţine pe creştere în trimestrul I, în ciuda declinului pe segmentul de viaţă

Primele brute subscrise pe piaţa românească a asigurărilor au însumat în primul trimestru al acestui an 2,42 miliarde lei, în creştere cu 1,46% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, în condiţiile în care avansul asigurărilor generale a compensat scăderea de pe segmentul de asigurări de viaţă.

În primul trimestru din 2008, piaţa asigurărilor înregistrase prime brute subscrise de circa 2,38 miliarde lei.

Potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), primele din asigurări generale au crescut cu 3,02% în primul trimestru, la 2,03 miliarde lei, iar primele aferente asigurărilor de viață au scăzut cu 5,91%, la 392,31 milioane lei.

Peste 75% din primele brute subscrise din asigurări generale au fost pe segmentul auto, inclusiv RCA. Asigurătorii au afişat afaceri de 802,5 milioane lei în primul trimestru din asigurările de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare, în creştere cu 0,71% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe segmentul asigurărilor obligatorii RCA, primele brute subscrise au însumat 716,95 milioane lei, în creştere cu 9%. În primul trimestru al acestui an au fost încheiate 2,1 milioane de contracte de asigurări obligatorii RCA, reprezentând reînnoiri de poliţe şi contracte noi. Numărul de contracte încheiate a scăzut în primele trei luni cu 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit CSA.

Arbitrul asigurărilor subliniază că numărul de contracte încheiate în primul trimestru nu reprezintă numărul de asigurări valabile în 31 martie, în condiţiile în care legislaţia nu mai impune încheierea asigurării pe un an calendaristic (1 ianuarie - 31 decembrie).

Anul trecut, companiile de pe piaţa românească de asigurări au înregistrat prime brute subscrise de 8,78 miliarde lei (2,4 miliarde euro), în creştere cu 22,4% faţă de 2007.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite