"Dacă weekendul prelungit de Paşte era, în alţi ani, cel mai bun prilej pentru o scurtă vacanţă alături de cei dragi, pandemia a reconfigurat planurile românilor din această perioadă, însă nu le-a diminuat entuziasmul şi dorinţa de a explora destinaţiile din ţară. Astfel, potrivit unui studiu realizat în luna aprilie de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, 33,3% dintre români şi-au făcut deja planuri de călătorie pentru minivacanţa de sărbători, în timp ce 25,9% dintre ei au luat hotărârea de a nu pleca nicăieri, iar 40,8% sunt, deocamdată, nehotărâţi. De asemenea, 58,8% dintre turiştii care au ales să călătorească de sărbători spun că vor merge la slujba din noaptea de Înviere în oraşele / staţiunile în care vor petrece sfârşitul de săptămână, semn că lucrurile revin, treptat, pe făgaşul normal", a informat Travelminit.ro.
La rândul lor, hotelierii şi proprietarii de pensiuni s-au pregătit intens pentru Paşte, punând în joc numeroase oferte şi activităţi extra pentru turişti: promoţii last-minute, mese festive, cu o varietate de bunătăţi tradiţionale, şi excursii incluse în pachetul de cazare, dar şi multe alte opţiuni de petrecere a timpului liber, astfel încât aceştia să se simtă bine şi să se bucure la maximum de sejurul lor.
Staţiunile montane, Delta Dunării, dar şi Maramureşul şi Bucovina, preferate de români
"În contextul în care tot mai multe localităţi se redeschid că urmare a scăderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2 şi a relaxării treptate a restricţiilor, turismul intern începe să îşi revină pas cu pas. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă au pregătit deja pachete speciale pentru cele patru zile libere de care se vor bucura românii de Paşte, multe dintre oferte având incluse şi mesele festive, mai ales că 67% dintre turişti şi-au exprimat deja dorinţa de a beneficia şi de un meniu tradiţional. În plus, un sfert dintre respondenţii care au hotărât să călătorească de sărbători vor merge la munte, pentru a profita din plin de natură şi de vremea bună care se anunţă pentru acest weekend, în timp ce 11% se vor îndrepta către mare sau Delta Dunării. În mod deloc surprinzător, Maramureşul, Bucovina şi Transilvania sunt din nou în topul destinaţiilor preferate pentru vacanţa de sărbători", arată compania.


